Ipoteză șocantă, susținută de profesorul Eugene McCarth, de la Universitatea din Georgia, specialist în animale-hibrid: “Suntem rezultatul împerecherii dintre o femelă cimpanzeu și un porc mascul”.
Geneticianul american Eugene McCarth explică într-un articol publicat pe site-ul său, macroevolution.net, teoria sa controversată, potrivit căreia specia umană este rezultatul împerecherii între o maimuță și un porc, precizând că este vorba despre concluzia cercetărilor proprii, scrie evz.ro.
În sprijinul susținerii ipotezei sale șocante, geneticianul vine cu argumente estetice, cum ar fi asemănarea fizică dintre oameni și cimpanzei, care au caracteristici specifice, nemaintâlnite la alte primate, precum și o serie de moșteniri fizice întâlnite și la porc: piele fără păr, stratul de grăsime subcutanată, ochii deschis-colorați.
Mai mult, specialistul, care notează că în ultimele trei decenii cea mai mare parte din timp și-a dedicat-o studierii hibrizilor, în special hibrizi de păsări și mamifere, susține că așa se explică și faptul că țesutul de piele de la porci sau valvele cardiace sunt transplantate cu succes pacienților umani.
Potrivit celor susținute de McCarth, ideea conform căreia animalele hibride sunt infertile este doar un mit și că, după câteva generații, acestea pot da naștere unor pui proprii.
Tot ça o observație importantă, geneticianul amintește și că fertilitatea umană este scăzută în comparație cu cea a altor mamifere, aceasta fiind o caracteristică a hibrizilor.
„Cum spunea și Machiavelli: lucrurile bune rezultă dintr-un proces urât”, conchide cu optimism profesorul genetician.
În contraofensivă, fanii teoriei creaționiste desființează teoria geneticianului american: “Diferențele moleculare ar împiedica sperma unui porc să recunoască un ovul de cimpanzeu ca o țintă rezonabilă. Mai mult, cimpanzeii au 48 de cromozomi, iar porcii doar 38”. Criticii au mers până într-acolo încât să-i sugereze lui McCarth să se împerecheze el însuși cu un porc pentru a vedea ce rezultă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu