ÎPS Teodosie dă în judecată Universitatea Ovidius și cere daune de 30.000 de euro

Agerpres
Agerpres

Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, dă în judecată Universitatea Ovidius din Constanța.

Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, dă în judecată Universitatea Ovidius din Constanța și vrea să obțină suma de 158.000 de lei. Instituția de învățământ a refuzat să-i prelungească contractul de cadru didactic, după vârsta de pensionare. ÎPS Teodosie susține că refuzul i-a afectat reputația și numele, potrivit Antena3 CNN.

În trecut, arhiepiscopul Tomisului a fost profesor titular la Universitatea Ovidius din Constanța. În momentul în care a împlinit 65 de ani, vârsta de pensionare în sistemul de învățământ universitar, acesta nu a mai primit prelungirea contractului de cadru didactic.

Acum, Înaltpreasfințitul Teodosie a acționat în instanță Universitatea și solicită suma de 158.000 de lei, circa 30.000 de euro la cursul actual, de la instituția de învățământ, suma reprezentând drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit pentru anul universitar 2021-2022, dar și o reparare a prejudiciului moral suferit.

Acesta a mai precizat că Universitatea Ovidius din Constanța i-ar fi putut prelungi contractul, în condițiile în care nu existau suficienți profesori titulari la catedră. Dosarul se va judeca la Tribunalul Constanța la data de 18 aprilie 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel