Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a spus că restricțiile „tulbură firea oamenilor”.
Publicitate
„Se aud atâtea zvonuri. Bieţii oameni ies să manifeste pentru necaz, sărăcie. Drept să vă spun, ca păstor, trebuie să mă exprim. Aceste restricţii de la curent, de la căldură, să stabilească administraţia ce temperatură să ai casă... ceva care tulbură firea oamenilor. Nu este nicio logică în aceasta. Dumnezeu ne-a dat toate. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu, să ne rugăm la Dumnezeu ca toate cele aşa zise ameninţări ale răului să se transforme în raze de bine. Aceasta gândesc, aşa mă rog, aşa trebuie să ne rugăm, pentru că vedem cât de îmbrăcate în mister au fost şi măsurile din timpul restricţiilor şi acum se dau la iveală nişte interese”, a spus, la Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului.
„Nu înţelegem, au dispărut sursele de curent, de căldură? Nu au dispărut. De aceea, vă rog să vă rugaţi ca să dea Dumnezeu lumină curată în mintea şi în conştiinţa cârmuitorilor, începând de la cei care sunt în vârful conducerii europene şi mondiale. Acestea sunt nişte prevederi omeneşti. N-au temei logic. Am îndrăznit să spun aceasta. Noi ne rugăm la Dumnezeu că este bun şi iertător şi ne poartă pe toţi în grija şi în dragostea Sa. De la El avem nădejdea că vom merge mai departe cu viaţa aici pe pământ. Nu vom fi nici îngheţaţi, nici schilodiţi, nici înfometaţi”, a mai spus ÎPS Teodosie.
„Să ne ajute Dumnezeu să fim credincioşi şi rugători, să nu ne supărăm pe nimeni, nici pe cârmuitori, nici pe oamenii de administraţie. Să ne rugăm pentru ei. Când ne rugăm unii pentru alţii, se face lumină şi în mintea şi inima celor pentru care ne rugăm. Sperăm că Dumnezeu ne ajută”, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.
Inventatorul Iuliean Horneț își exprimă speranța că va putea oferi României șansa de a transforma ”tot ce arde” în energie electrică.
”Astăzi putem să spunem că am făcut din biomasă combustibil. Este legea 248 care consfințește: biomasa, așa cum este ea definită în legea 220/2008, este combustibil. Ea, din 2007 - 2008 a fost eliminată din categoria de combustibili regenerabili și energie verde de către Guvernul de atunci, autorul era fostul ministru Videanu. (...) Noi am trecut prin toate fazele și prin plen, și prin promulgare la președinte și pe 20 iulie a fost certificat acest combustibil prin legea 248, dar băieții deștepți au lansat, cu două zile înainte, OUG 112 cu același subiect. Am amendat-o, am trecut-o de Senat și de plenul Senatului, este acum la Camera Deputaților, pentru că trebuie să o ducem până la capăt să poate fi finanțată, adică rămăsese biomasa combustibil în Ordonanța 112, dar nu se finanța” a spus inventatorul Iuliean Horneţ, în emisiunea ”Ce se întâmplă?”, realizată de către jurnalistul Răzvan Dumitrescu, la DCNews și DCNewsTV. Continuarea materialului, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu