ÎPS Teodosie, îndemn 'la post și rugăciune intensă' pentru a se pune în lumină un 'adevăr de necontestat'

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

ÎPS Teodosie a lansat un nou apel către credincioși ca, săptămâna viitoare, în zilele de luni, marți și miercuri să țină 'post și rugăciune cât mai intensă' pentru 'punerea în lumină a unui adevăr istoric'.

ÎPS Teodosie a fost chestionat de un credincios, la emisiunea de Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, dacă se poate institui o zi de rugăciune în toată Arhiepiscopia Tomisului pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului, însă toți credincioșii ortodocși se pot alătura acestui demers.  

Următoarea ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va avea loc pe 29 februarie, iar Arhiepiscopia Tomisului a înaintat mai multe solicitări să se pună pe ordinea de zi reactivarea Mitropoliei Tomisului.

'Să ne rugăm, iată, săptămâna viitoare va fi pecetluirea, dacă va fi, dacă nu, când vrea bunul Dumnezeu. Noi am făcut demersurile, care se cuveneau, că nu puteam să nu le facem, având un adevăr atât de evident şi atât de necesar de pus în realitate, sigur că să ne rugăm cu toţii.

Şi, iată, să ținem post pentru a se împlini dorința ca Dobrogea, Tomisul, să își dobândească demnitatea pe care a avut-o în primele milenii ca pământ apostolic, ca prima provincie romană, în care era o organizare și administrativă și unde s-a putut organiza și Biserica ca Mitropolie. Astfel, în secolul 3 aveam Mitropolie. Și mitropolitul Marcus a participat la Sinodul I Ecumenic. Ținând cont de râvna și dorința credincioșilor, pentru adevărul istoric, pentru demnitatea Bisericii și a neamului nostru, vă îndemn pe toți:

În primele trei zile ale săptămânii viitoare, adică luni, marți și miercuri să ținem post, apoi de joi până duminică este timp să vă înfruptați cu cele de dulce. Voi trimite și circulara preoților să anunțe! Și să facem în fiecare zi și Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Apostol Andrei, părintele nostru, care este, cu adevărat, părintele duhovnicesc al tuturor românilor!', a spus ÎPS Teodosie.

'Mitropolia Tomisului, o evidenţă a istoriei'

'Sigur că eu nu pot să strig atât de tare ca şi cum e un drept al meu. Nu e un drept al meu. Este o evidenţă a istoriei, un drept al frăţiilor voastre care locuiţi aici şi această necesitate o evidenţiază românii din toată ţara şi din diaspora.

Eu sunt mereu atenţionat să fac ceva să fie pusă istoria Dobrogei şi Biserica Tomitană în evidenţă. Sigur, Dumnezeu dacă ne rugăm, El ne va ajuta şi în El am nădejdea.

Nu a fost desfinţată niciodată, doar împrejurările au făcut să înceteze viaţa ei activă şi, sigur, după toate datele pe care le avem, ea trebuie să fie reactivată şi recunoscută şi nădăjduiesc în aceasta, că Dumnezeu este Dumnezeul adevărului. Iar acesta este un adevăr de necontestat.', a mai declarat ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

'Prin reactivarea Mitropoliei Tomisului vrem să punem întreaga Românie și B.O.R. în adevărata demnitate. Dumnezeu vrea adevărul pus în valoare. Este un adevăr incontestabil, care trebuie să-și intre în drepturile sale! Dumnezeu va face ca adevărul să triumfe și credincioșii din toată țara, nu numai cei din Dobrogea, să se bucure!', spunea IPS Teodosie, cu ceva timp în urmă.

Sfântul Marcu Scitul, Mitropolit român din Dobrogea, la Sinodul de la Niceea din Constantinopol din anul 325

Mitropolia Tomisului exista încă de pe vremea celor 318 Sfinți Părinți ai Bisericii care au întocmit Crezul, mărturisirea de credință, la Sinodul de la Niceea din Constantinopol din 325, Sinod la care a luat parte și Sfântul Marcu Scitul, Mitropolit român din Dobrogea.

Prin reactivarea Mitropoliei Tomisului pe care o poate înfăptui Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se poate sublinia un adevăr istoric de netăgăduit, respectiv faptul că este 'prima Mitropolie a Țării Românești, care a funcționat mai bine de 1000 de ani și care 'a dat lumină tuturor Povinciilor Românești'.

Citește și:  Cum mi s-a părut ÎPS Teodosie, dincolo de imaginea distorsionată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel