ÎPS Teodosie a afirmat într-un interviu că, din cauza unor afecțiuni și alergii, a ales, în fața vaccinării anti-COVID, Sfânta Împărtășanie. Afirmația a fost criticată de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, fapt ce a generat o replică tăioasă a lui ÎPS Teodosie.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a spus că vaccinul Covid-19 nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtășanie, fiindcă una este un act medical, iar alta este de plan spiritual.
ÎPS Teodosie a comentat afirmațiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.
”Sigur că Hristos este doctorul suprem, iar cel care comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ceea ce trăiește un slujitor care are grijă de păstoriții săi. Este un joc de cuvinte care nu își găsește locul. Am citit și m-am mirat. Mi-a fost student, dar cred că, vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele”, a declarat ÎPS Teodosie.
Întrebat dacă este nevoie de implicarea preoților în a-i convinge pe oameni să se vaccine împotriva Covid-19, ÎPS Teodosie a declarat:
”Aceasta este treaba medicilor, ei să se implice. Sunt și medici care sunt împotrivă. Noi ce să înțelegem? Noi nu ne amestecăm. Noi vorbim despre adevărul curat, nu despre aceste lucruri care nu sunt sigure și care le contestă chiar cei din breasla medicilor. Sunt departe de menirea noastră. Mai mare protecție ca cea a lui Dumnezeu nu poate să o aibă nimeni. Avem chiar din viața Sfântului Vasile cel Mare un medic iscusit care îi spunea că moare și nu a murit când a zis medicul ci a murit când a vrut Dumnezeu. Să nu amestecăm lucrurile. Nu este treaba noastră. Noi suntem neutri”, a mai declarat ÎPS Teodosie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News