ÎPS Teodosie respinge celebrarea Paștelui în același timp cu Biserica Catolică: Au ei Sfântă Lumină? / video

Înaltprasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, se poziționează împotriva celebrării Învierii Domnului odată cu Biserica Catolică și cultele protestante.

Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie, își argumentează poziția defavorabilă celebrării Paștelui odată cu catolicii prin faptul că Lumina Sfântă se coboară doar la ortodocși, la Ierusalim, în Sâmbăta Mare, conform Ziarul de Iași.

„Cred că nu ştie ce spune (n.r. referire la propunerea lui Teodor Baconschi). Noi respectăm toate cele trei condiţii de la Sinodul I Ecumenic înscrise într-un canon al sărbătoririi Paştelui. Adică să fie după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreilor şi după Lună plină. Dacă una din aceste condiţii nu se împlinesc, se amână o lună ca să fie toate împlinite. De aceea, perioada la care variază data Paştelui este de 5 săptămâni. Catolicii, în primul rând, au uneori Paştele înainte de Paştele evreilor. Adevărat este că noi sărbătorim Paştele după calendarul neîndreptat, că aşa a hotărât Sinodul de la 1923 de la Constantinopol, când s-a îndreptat calendarul în partea de răsărit. În partea de apus, a îndreptat calendarul în secolul al XVII-lea“, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

CITEȘTE ȘI     -    Reacția BOR la propunerea ca Paștele să fie sărbătorit în același timp cu Biserica Catolică

ÎPS Teodosie: ÎI compătimesc pe catolici

Potrivit Arhiepiscopului Tomisului, Biserica Catolică nu are Lumină Sfântă, iar adevărata lumină este doar cea ortodoxă, ca urmare a posturilor aspre și jertfei credincioșilor.

„Dar acolo este Paştele adevărat unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Alţii? N-au. Toţi se adună la lumina ortodocşilor şi strigă adevărata lumină a ortodocşilor. Dar nu îndrăznesc să vină, că e greu la ortodocşi, că sunt posturi mari, aspre, metanii, rânduieli de slujbă mai lungi. Le place să proclame într-un cuvânt. Dar e greu să ţii rânduiala, căci cere jertfă multă”, a mai declarat ÎPS Teodosie. 

Întrebat cum procedează catolicii de Paşte, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: “Totul este simbol. Au lumină materială, Lumina care coboară la noi e realitatea, nu-i simbol. În sfârşit, nu vreau să-i judec, că nu-i treaba mea doar îi compătimesc“, a mai afirmat Înaltpreasfințitul Teodosie.

Teodor Baconschi a venit de curând cu propunerea ca ortodocșii să celebreze Paștele în același timp cu catolicii, spunând că va lansa o amplă dezbatere publică după sărbătoarea Învierii Domnului de anul acesta.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel