Iranul a suspendat unele angajamente din acordul nuclear

Iran
Iran

Iranul a suspendat oficial unele dintre angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear din 2015 cu puterile mondiale, în baza unui ordin dat de Consiliul securităţii naţionale de la Teheran, a declarat miercuri agenţiei ISNA un oficial iranian informat, transmite Reuters.

Iranul a notificat săptămâna trecută China, Franţa, Germania, Rusia şi Marea Britanie în legătură cu decizia sa de a înceta îndeplinirea unora dintre aceste angajamente, la un an după ce SUA s-au retras unilateral din acord şi au reinstituit sancţiuni împotriva Teheranului.

În cadrul acordului, Teheranul putea produce o cantitate de până la 300 kilograme de uraniu îmbogăţit la nivelul utilizării în scopuri civile şi putea deţine un stoc de 130 de tone de apă grea, cantităţile peste aceste limite putând fi depozitate în exteriorul ţării sau vândute.

Oficialul citat din cadrul organizaţiei nucleare iraniene a menţionat că s-a decis anularea limitelor în ce priveşte producerea de uraniu îmbogăţit şi apă grea.

Până în acest moment, gesturile Iranului nu par să încalce acordul nuclear, dar Iranul a avertizat că, dacă puterile mondiale nu iau în termen de 60 de zile măsuri pentru a proteja economia iraniană de sancţiunile SUA, va începe să îmbogăţească uraniu la nivel superior.

Uniunea Europeană şi miniştrii de externe ai Germaniei, Franţei şi Marii Britanii au asigurat că vor respecta în continuare acordul, dar nu acceptă ultimatumuri din partea Teheranului.

Acordul îi permite Iranului să producă uraniu îmbogăţit la 3,67%, cu mult sub nivelul de 90% necesar pentru construirea de arme atomice. Înainte de acordul din 2015, Iranul producea uraniu îmbogăţit 20%, menţionează Reuters.

Marţi, ayatollahul suprem al Iranului Ali Khamenei a subliniat că ţara sa nu doreşte un război cu SUA, în pofida tensiunilor dintre cele două ţări, dar şi că Teheranul nu intenţionează să negocieze cu SUA un nou acord nuclear. 

Vezi și: Iran: Khamenei afirmă că 'nu va fi război' cu SUA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel