Iranul anunţă doborârea unei drone. Lumea, în pragul unui război

drona
drona
Alegeri prezidentiale 2024

Televiziunea publică din Iran, Al Alam,  a anunțat. duminică, doborârea unei drone americane de recunoaștere în estul statului. Față de situația din Iran, șeful Pentagonului, Leon Panetta, afirma că un atac asupra Iranului are toate șansele să eșueze, iar un oficial  chinez a declarat că, în eventualitatea unui conflict, China nu va ezita să intervină în favoarea Iranului, chiar cu riscul declanșării celui de-al Treilea Război Mondial.

"Unităţile de război electronice şi aeriene au reuşit să doboare un avion american fără pilot de tip RQ-170 care a încălcat zonele frontaliere din estul ţării şi era puţin avariat", a precizat agenţia Fars, citând un oficial american sub acoperirea anonimatului.

RQ-170 Sentinel este un avion fără pilot de recunoaştere foarte recent, a cărui existenţă, dezvăluită în 2009 de presa de specialitate, nu a fost recunoscută decât în 2010 de US Air Force.

Potrivit unor site-uri specializate, avioanele de acest tip sunt mobilizate în Afganistan, în special pentru a obţine informaţii despre Iran şi Pakistan.

Şeful Pentagonului, Leon Panetta, a atras atenţia sâmbătă că un atac asupra ţintelor nucleare iraniene are toate şansele să eşueze, din cauză că multe sunt construite în buncăre subterane. Nu există garanţii că eventuale atacuri aeriene împotriva Iranului vizând programul său nuclear îşi vor atinge ţintele, a subliniat Panetta, explicând că anumite obiective sunt "dificil de atins", informează AFP. Încă un argument al şefului Pentagonului împotriva unei soluţii armate este acela că demersul nu va reuşi decât să solidarizeze forţele politice din Iran, riscând să anuleze opoziţia, încă firavă.

Zilele trecute, generalul chinez Zhang Zhaozhong, profesor la Universitatea Naţională de Apărare, spunea: "China nu va ezita să apere Iranul, cu riscul unui al Treilea Război Mondial". Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe chinez că "intensificarea prezenţei militare americane în regiunea Oceanului Pacific reprezintă o revenire la strategia războiului rece", coroborată cu observaţiile analiştilor militari ruşi, conform cărora între cele două mari forţe militare, Statele Unite şi China, s-a instalat o "rivalitate strategică" sunt de natură să işte noi îngrijorări.

Față de situația din Iran, și ambasadoru Rusiei la ONU, Vitali Churkin, care este şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate în luna decembrie, a condamnat "ameninţările" care, în opinia sa, au fost formulate împotriva Iranului şi Siriei de către Occident. Europa şi Statele Unite au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear controversat, după ce Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au adoptat o rezoluţie împotriva Teheranului, suspectat că intenţionează să creeze arma atomică.

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a declarat că "Poziţia noastră nu s-a schimbat în trei puncte: un Iran nuclear este inacceptabil, suntem determinaţi să oprim acest lucru şi toate opţiunile rămân pe masă". De subliniat e că Israelul are la îndemână soluţia mai paşnică a unui război cibernetic, cum s-a întâmplat atunci când a virusat computerele Iranului cu celebrul Stuxnet.

Citește și:

Iranul este Pregătit pentru Război. Vezi care e principala ţintă din apropierea României

Chinezii vorbesc despre un al Treilea Război Mondial

Obama: O intervenţie militară în Iran nu este exclusă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel