Iranul a anunţat oficial, duminică, începerea îmbogăţirii mai avansate a uraniului, peste concentraţia de 3,67% convenită prin acordul din 2015 cu puterile internaţionale, transmit agenţiile internaţionale de presă. Este a doua încălcare a acordului, după ce Teheranul a confirmat săptămâna aceasta că a depăşit limita de 300 de kilograme a rezervelor de uraniu slab îmbogăţit. 'Vom îmbogăţi uraniu după necesităţi (...) în prezent nu avem nevoie să îmbogăţim uraniu necesar reactorului de la Teheran', a precizat Behrouz Kamalvandi, purtător de cuvânt al Organizaţiei Iraniene pentru Energia Atomică, într-o conferinţă de presă. Cu aceeaşi ocazie, Abbas Araghchi, adjunct al ministrului de externe, a declarat că Iranul îşi va reduce în continuare, la fiecare 60 de zile, angajamentele asumate în 2015, dacă semnatarii înţelegerii nu iau măsuri de protecţie împotriva sancţiunilor americane. Statele Unite s-au retras unilateral, în mai anul trecut, din acordul semnat alături de Rusia, China, Regatul Unit, Franţa şi Germania, prin care sancţiunile împotriva Iranului fuseseră suspendate în schimbul îngheţării programului nuclear iranian. Înainte de anunţul făcut duminică de Ali Rabei, purtător de cuvânt al guvernului de la Teheran, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, afirmase că a convenit cu omologul său iranian, Hassa Rouhani, să caute posibilităţi pentru reluarea dialogului privind problema nucleară. Araghchi a susţinut că ţara sa a aşteptat timp de un an o soluţie diplomatică, însă fără niciun rezultat. Înainte de acordul din 2015, Iranul producea uraniu de concentraţie 20% pentru un reactor atomic din Teheran şi de 5% pentru centrala nucleară de la Bushehr. Concentraţia necesară pentru armele atomice este de 90%, însă atingerea acestui nivel pornind de la 20% este relativ rapidă, arată DPA. Ministrul israelian al energiei, Yuval Steinitz, membru al cabinetului de securitate al premierului Benjamin Netanyahu, a apreciat că Iranul acţionează în direcţia producerii unei arme nucleare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu