Iranul a plasat pe orbită un nou satelit militar

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Iranul a afirmat că a plasat pe orbită un nou satelit militar, Noor-2, în timp ce, la Viena, negocierile destinate salvării acordului nuclear cu Teheranul se află într-o fază crucială.

Iranul a afirmat marţi că a plasat pe orbită un nou satelit militar, Noor-2, în timp ce, la Viena, negocierile destinate salvării acordului nuclear cu Teheranul se află într-o fază crucială, transmit AFP ş Reuters, citate de Agerpres.

'Al doilea satelit militar iranian, denumit Noor-2, a fost trimis în spaţiu de lansatorul Qased aparţinând forţelor aerospaţiale ale Gardienilor (Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, n.red.) şi plasat cu succes pe orbită la 500 km' altitudine, au transmis agenţiile oficială IRNA şi semi-oficială Tasnim.

Primul satelit militar, Noor ('lumină' în persană), a fost lansat în aprilie 2020 şi plasat la o altitudine de 425 km de suprafaţa terestră.

Îngrijorări cu privire la programele nuclear şi balistic ale Teheranului

Plasarea unui al doilea satelit în spaţiu ar însemna un progres major pentru armata iraniană, provocând îngrijorări cu privire la programele nuclear şi balistic ale Teheranului.

Potrivit armatei SUA, aceeaşi tehnologie balistică cu rază lungă utilizată la plasarea de sateliţi pe orbită ar putea permite lansarea de arme cu rază lungă de acţiune, posibil chiar de focoase nucleare.

Teheranul neagă acuzaţiile Statelor Unite potrivit cărora o astfel de activitate constituie o acoperire pentru dezvoltarea de rachete balistice, şi mai afirmă că nu a urmărit niciodată să dezvolte arme nucleare.

Lansarea de marţi a fost realizată cu racheta propulsoare cu trei trepte Qased ('Mesager') de la poligonul spaţial Shahroud, potrivit comunicatului.

Acelaşi tip de rachetă, care foloseşte o combinaţie de combustibili lichid şi solid, a realizat şi lansarea primului satelit militar.

VEZI ȘI: Coreea de Nord a efectuat un nou test pentru dezvoltarea unui satelit de recunoaștere

Coreea de Nord a anunţat duminica aceasta că a efectuat un nou test pentru dezvoltarea unui satelit de recunoaştere, relatează Agepres, citând AFP.

Testul a fost realizat sâmbătă, a declarat agenţia de presă oficială din Coreea de Nord, KCNA, într-o ştire de două paragrafe, difuzată cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din Coreea de Sud.

Armata sud-coreeană anunţase deja sâmbătă că este de părere că noul test este un nou tir de rachete balistice de către Nord, cel mai recent dintr-o serie de tiruri din acest an.

Scopul testului


"Direcţia naţională pentru dezvoltare aerospaţială (NADA) din RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, denumirea oficială a Coreii de Nord) şi Academia de ştiinţe ale apărării au efectuat sâmbătă un alt test important cu scopul de a dezvolta un satelit de recunoaştere", a scris KCNA duminică în ştirea sa în engleză.

"Cu acest test, NADA a confirmat fiabilitatea transmiterii de date şi a sistemului de recepţie al satelitului, precum şi a sistemului său de comandă şi a diferitelor sisteme de control la sol", potrivit KCNA.

Phenianul a testat o serie de arme și vorbește despre un nou tir de rachete balistice


Rachete hipersonice, dispozitive balistice cu rază medie de acţiune, Phenianul a testat o serie de arme în ianuarie, iar săptămâna trecută a lansat ceea ce regimul a numit parte dintr-un "satelit de recunoaştere". Seulul a vorbit la rândul său despre un nou tir de rachete balistice.

În pofida sancţiunilor internaţionale dure care i-au fost impuse pentru programul său nuclear, Phenianul a respins ofertele americane pentru discuţii după eşecul discuţiilor din 2019 dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021).

În loc să se bazeze pe diplomaţie, Coreea de Nord şi-a intensificat modernizarea armatei şi a avertizat în ianuarie că ar putea ridica moratoriul autoimpus privind testarea rachetelor cu rază lungă de acţiune şi a armelor nucleare. Aceste teste provoacă îngrijorare la nivel internațional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel