Urmărește emisiunea live


Iranul respinge acuzațiile potrivit cărora s-ar afla în spatele atacurilor din Arabia Saudită

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Abbas Mousavi, a respins duminică acuzațiile Statelor Unite, potrivit cărora Teheranul s-ar fi aflat în spatele atacurilor cu drone de sâmbătă, care au vizat rafinării din Arabia Saudită, informează agenția Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

Mousavi a declarat că acuzațiile Washingtonului sunt „fără rost". Declarația acestuia vine la scurt timp după ce un comandant al Gardienilor Revoluției din Iran a declarat că bazele militare și aeronavele Statelor Unite din regiune se află în raza de acțiune a rachetelor balistice iraniene, iar Republica Islamică Iran este pregătită pentru un „război total".

Declarațiile oficialilor iranieni au fost făcute în contextul în care Statele Unite au acuzat Iranul că a efectuat atacurile asupra instalațiilor petroliere din Arabia Saudită, amplificând conflictele din Orientul Mijlociu.

Două instalaţii petroliere din Arabia Saudită au fost afectate de incendii în urma unor atacuri cu drone produse sâmbătă dimineaţă.

Un purtător de cuvânt al rebelilor huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, a declarat că gruparea revendică atacurile.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că s-ar afla în spatele atacurilor cu drone de sâmbătă dimineață din Arabia Saudită și a acuzat Teheranul că mimează diplomația, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel