Țiriac, acuze: Mi-au fost furați 500.000 de euro!

Ion Țiriac a anunțat că i s-au "sustras" 500.000 de euro în proiectul patinoarului de la Otopeni. 

Miliardarul român a confirmat că prețul construcției a crescut cu jumătate de milion de euro fără nicio explicație.

"Am făcut un patinoar cu 3.5 milioane de euro la Otopeni, dar 500 de mii de euro mi-au fost furați pentru că asta e România", a declarat omul de afaceri român, potrifit Digi Sport.

Ion Ţiriac a inaugurat patinoarul de 3,5 milioane de euro construit din fonduri proprii la Otopeni. Arena are o suprafaţă totală de 4.863 de metri pătraţi şi o capacitate de 500 de locuri, urmând a fi destinată copiilor şi juniorilor.

"Pe acel patinoar poți să joci finala de Campionat Mondial. Ok, are 500 de locuri, dar n-am vrut mai mult pentru că nu vreau competiții acolo. Vreau ca tinerii să facă sport", a mai comentat Țiriac.

Patinoarul, primul construit în zona Ilfov-Bucureşti în ultimii 64 de ani, este singurul care funcţionează în prezent, după ce arena "Mihai Flamaropol" a fost demolată. Costurile pentru construirea noului patinoar se ridică la 30 de milioane de euro, mai scrie sursa citată.

Patinoarul de la Otopeni este acoperit şi va funcţiona tot anul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel