Irina Begu a părăsit turneul de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă de Jessica Pegula, din SUA. Pegula este cunoscută ca fiind cea mai bogată jucătoare din circuit.
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Jessica Pegula cu 4-6, 6-2, 6-3, luni, la Paris, în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros. Begu (31 ani, 63 WTA), care şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Paris şi, totodată, la turneele de Mare Şlem, s-a înclinat după circa două ore de joc (2 h 08 min).
Pegula (28 ani, 11 WTA) s-a calificat în premieră în sferturi la Paris.
Românca a început bine meciul, cu break, conducând cu 2-0, 3-1 şi 4-2, dar a fost egalată, 4-4. Begu a făcut un nou break şi şi-a adjudecat setul cu 6-4, scrie Agerpres.
În setul secund, Begu a început să greşească tot mai mult, ratând uneori din situaţii clare, astfel că Pegula s-a impus cu 6-2. Lipsa de inspiraţie a româncei a continuat şi în setul decisiv, câştigat cu 6-3 de americancă.
Begu a totalizat 5 aşi, dar a făcut şi 4 duble greşeli, tot atâtea câte a avut şi Pegula. Americanca a fost mai bună cu primul serviciu şi la mingile de break, fructificând 4/6 faţă de 2/6, câte a avut Irina.
Irina Begu a reuşit mai multe lovituri direct câştigătoare, 23-18, dar a avut şi mai multe erori neforţate, 42-34.
Begu o învinsese pe Jessica Pegula în ambele meciuri anterioare, cu 7-5, 6-1 în 2021 la Indian Wells (WTA 124), în sferturi, şi cu 7-6 (6), 6-3 la Melbourne Summer Set 2 anul acesta, în primul tur.
Irina Begu s-a ales cu un cec de 220.000 de euro şi 240 de puncte WTA.
Jessica este fiica miliardarului american Terrence Pegula care deține o avere estimată la aproximativ 5.5 miliarde de euro. Tatăl jucătoarei din circuitul WTA este pe locul 434 în topul celor mai bogate persoane din lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu