Irina Begu, în turul 3 la Indian Wells, unde s-au mai calificat Halep și Cîrstea

Begu li se alătură Simonei Halep și Soranei Cîrstea în turul 3 al turneului californian
Begu li se alătură Simonei Halep și Soranei Cîrstea în turul 3 al turneului californian

Irina Begu (61 WTA) a reușit vineri noaptea să se califice în 16-mile de finală ale Mastersului de la Indian Wells, trecând categoric de elvețiana Jil Belen Teichmann (39 WTA), în două seturi. Begu li se alătură Simonei Halep și Soranei Cîrstea în turul 3 al turneului californian.

Irina Begu a câștigat, la capătul unui meci de o oră și 36 de minute, cu 7-5, 6-1.

După un debut de meci cu 4 break-uri consecutive, câte două de fiecare parte, cele două au mers cap la cap până la 5-5, unde Begu a reușit din nou break-ul, impunându-se apoi cu 7-5.

Setul doi a fost la discreția româncei, care a pierdut un singur game la 4-0.

În turul următor, Irina Begu va întâlni câștigătoarea meciului dintre slovena Kristina Kucova (112 WTA) și americana Shelby Rogers (44 WTA).

Simona Halep i se alătură Soranei Cîrstea în șaisprezecimile turneului de tenis de la Indian Wells

Simona Halep s-a calificat vineri seara în turul 3 al probei de simplu feminin de la Masters-ul de tenis de la Indian Wells, după ce a trecut în două seturi de ucraineana Marta Kostyuk (58 WTA). În turul următor Halep ar putea să o întâlnească pe Emma Rădulescu.

Halep a câștigat întro oră și jumătate, un meci în care adversara sa i-a pus probleme doar în primul set, pe care favorita numărul 11 a turneului l-a adjudecat la tiebreak.

În cele din urmă, Halep s-a impus cu 7-6 (2), 6-1, după un set secund în care i-a mers totul perfect.

În turl următor, Halep va întâlni câștigătoarea meciului dintre britanica Emma Rădulescu (22 WTA) și belarusa Aliaksandra Sasnovich (100 WTA).

Sorana Cîrstea, prima jucătoare din România calificată în trurul 3 al Mastersului de la Indian Wells

Sorana Cîrstea (40 WTA), favorită numărul 32, s-a calificat vineri seara în șaisprezecimile de finală ale turneului Masters 1000 de la Indian Wells, învingând în turul doi pe japoneza Misaki Doi (109 WTA).

Cîrstea s-a impus categoric cu scorul de 6-2, 6-3, într-o partidă ce a durat cu 5 minute peste o oră.

Sorana Cîrstea a câștigat fără emoții primul set, după care în actul secund, japoneza a reușit un break, conducând cu 1-3. Din acest moment, românca a câștigat 5 game-uri consecutiv, închizând meciul cu 6-2, 6-3.

În turul 3 Cîrstea are o sarcină mult mai dificilă, urmând să întâlnească pe ucraineana Elina Svitolina, numărul 7 mondial și favorită numărul 4 a turneului.

Pentru prezența în turul 3, Irina Begu, Simona Halep și Sorana Cîrstea vor fi recompensată cu 51.895 USD și 65 puncte WTA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel