Irina Begu, turneu Seul. Românca s-a calificat în semifinale

Irina Begu
Irina Begu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska în două seturi, cu 6-4, 6-3. 

Meciul dintre Begu (28 ani, 55 WTA), cap de serie numărul 7, şi Radwanska (29 ani, 60 WTA) a durat o oră şi 57 de minute (timp efectiv), dar a fost întrerupt de două ori de ploaie. Jocul a fost oprit pentru prima oară la finalul primului set, iar apoi la 4-3 pentru româncă, Begu câştigând apoi ultimele două ghemuri ale întâlnirii. 

Românca a avut un as şi a comis 7 duble greşeli, în timp ce Radwanska a făcut 3 duble greşeli

Aceasta este prima victorie reuşită de Irina în duelurile cu Radwanska, după ce poloneza s-a impus în 2013 în turul al doilea la Australian Open, cu 6-3, 6-3, şi în 2015, la Miami, în turul al treilea, cu 6-2, 4-6, 6-2. Begu, care a luat titlul la Seul în 2015, şi-a asigurat un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace vineri cu grecoaica Maria Sakkari, a treia favorită. Begu a câştigat singurul meci cu Sakkari (23 ani, 32 WTA), în 2016, în primul tur la Miami, cu 6-1, 6-3. 

Meciul de dublu a fost reprogramat

Irina Begu şi Raluca Olaru trebuiau să joace joi şi la dublu, în sferturi, contra taiwanezelor Shu-Ying Hsieh/Su-Wei Hsieh, dar meciul a fost reprogramat pentru vineri. În sferturi s-au mai calificat joi olandeza Kiki Bertens, a doua favorită, şi luxemburgheza Mandy Minella. Bertens a trecut de slovena Dalila Jakupovic cu 6-4, 7-5, în timp ce Minella a învins-o pe australianca Priscilla Hon, cu 6-4, 6-3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel