Referendum pentru unicameral, în Irlanda. Vezi diferența față de Băsescu

Irlanda organizează un referendum național în vederea dizolvării Camerei superioare a Parlamentului, din cauza costurilor mari pe care le implică și pe care insula nu le poate suporta, având în vedere că statul a împrumutat 67,5 miliarde de euro de la Troică. Președintele Traian Băsescu a convocat referendumul pentru parlament unicameral în 2009, simultan cu alegerile prezidențiale. Anul acesta amenință cu un plebiscit tras la indigo, invocând costuri reduse pentru un popor care nu are nevoie de mai mult de 300 de parlamentari.

Rezultatele recensământului din 2011 arată că România are o populație de 20.121.641 de locuitori. Dacă numărul de parlamentari ar ajunge la 300, reprezentativitatea ar fi de un parlamentar la 67.072 de locuitori. De cealaltă parte, în Irlanda, care are aproximativ 4.588.252 de  locuitori, se dorește ca Parlamentul să aibă doar 166 de legislatori. Dacă referendumul lor din octombrie va trece, reprezentativitatea va fi de un parlamentar la  circa 27.600 de locuitori.

Premierul Enda Kenny cheamă cetățenii la urne, miercuri, patru octombrie, pentru a-i întreba dacă sunt de acord cu renunțarea la un număr de 60 de parlamentari, membri ai Senatului, care se ocupă cu revizuirea legilor aprobate de Dail, Camera inferioară, informează Wall Street Journal.

Țările lovite de austeritate au tăiat sute de mii de locuri de muncă din sectorul public, dar niciuna nu s-a atins de parlamentari. Legislatorii au acceptat însă, de multe ori înghițind în sec, să primească lefuri mai mici. Dacă referendumul Irlandei va trece, numărul legislatorilor va scădea de la 226 la 166. Guvernul argumentează că Senatul nu-și mai găsește rostul, pentru că cere costuri de 20 de milioane de euro pe an, dar are un aport scăzut la legislație.

Camera Superioară, inutilă

[caption id="attachment_347303" align="alignleft" width="553"] Foto: WSJ[/caption]

Mr. Kenny, veteran al Parlamentului irlandez, a pledat pentru dizolvarea Senatului pentru că nu aduce nicio contribuție democrației din insulă. La aceasta se adaugă și faptul că majoritatea senatorilor sunt niște anonimi, iar demiterea lor nu va stârni mari nemulțumiri. Sociologul Sean Donnelly crede că puțini vor fi cei care vor observa să parlamentul va rămâne într-o Cameră. Se anticipează că cei mai mulți dintre votanți se vor ralia măsurii propuse de Guvern, într-un efort comun de a reduce costurile bugetare.

Principalele partide din Opoziție, Fianna Fail și Sinn Fein, au votat în parlament împotriva organizării referendumului, spunându-i premierului că planul său nu va ajuta angrenajul Legislativului.

Analiștii spun că alegerea datei de 4 octombrie pentru organizarea plebiscitului este o strategie pentru a evita ca electorii să se răzbune prin referendum la  regimul de criză impus de austeritate. Coaliția de guvernare plănuiește să anunțe, pe 15 octombrie, măriri de taxe și reduceri de cheltuieli pentru 2014.

Țările în care s-a renunțat la parlamentul bicameral

Noua Zeelandă și-a abolit Camera superioară a parlamentului în 1951. În Europa, mai multe țări au avut această intenție, dar puține au pus-o în practică. O excepție este Ungaria, unde numărul legislatorilor va scădea de la 386 la 199, după alegerile de anul viitor.

Mișcarea de Cinci Stele a Italiei, condusă de comediantul Beppe Grillo, votată la alegerile legislative de un sfert dintre cei care au mers la urne, a promis să taie serios din numărul parlamentarilor. Dar partidul a refuzat să se alăture noului guvern, iar politicienii Italiei, 945 dintre ei legislatori, vor sta în continuare nestingheriți în fotolii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel