Radu Herjeu a anunţat, pe pagina lui de Facebook, că se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale din acest an, motiv pentru care cere ajutor pentru strângerea semnăturilor.
Totul, evident, ca o ironie, la adresa numărului foarte mare de candidaţi.
"Dragi prieteni, am mare nevoie de ajutorul vostru. E serios și adevărat, verificat și confirmat! Pentru fiecare like la postarea asta, toți candidații la prezidențiale îmi vor dona câte 1000 de semnături și pentru fiecare inimioară, câte 10.000 din cele strânse de ei. Râsetele nu se iau în considerare!
Hai, știu că puteți ca să pot și eu! La luptă! Haideți să haidem să salvăm țărișoara!
PS. Cine sharuiește această postare de 10 ori în 10 zile și o trimite la 10 prieteni, va avea șansa formidabilă de a fi unul dintre consilierii care o să mă învețe cum să salvez țărișoara, deși eu știu cum se face asta!", a scris Herjeu pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News