Isărescu anunță măsuri aspre. Prof. Coșea: Ce a spus guvernatorul BNR îmi sună rău/ Negrescu: A spus-o foarte clar. Provocări uriașe

foto Agerpres
foto Agerpres

Află ce declarații au făcut profesorul de economie Mircea Coșea și analistul economic Adrian Negrescu.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă el consideră că în 2025 trebuie luate anumite măsuri dacă datoria depăşeşte 50% din PIB, cum ar fi înghețarea salariilor.

”Unde e lege, nu e tocmeală. Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri. Nu ştim care vor fi acele măsuri şi când se vor lua, dar ele se vor lua”, a declarat Isărescu.

„Ceea ce a spus guvernatorul este foarte corect, dar mie îmi sună destul de rău pentru că e o dovadă clară că avem o mare deosebire între două tipuri de politici care ar trebui să fie foarte unite, foarte cooperante: politica monetară a băncii și politica fiscal bugetară a bugetului. Pe de o parte, guvernatorul încearcă să mențină o politică monetară destul de echilibrată, n-a putut să reducă dobânda de referință pentru că e totuși inflație, avem niște pierderi de credite neperformante ș.a.m.d. Pe de altă parte, Guvernul merge în direcția opusă, fabrică pe bandă rulantă inflație. Tot ce spune domnul prim-ministru într-o atmosferă foarte veselă sunt lucruri care trebuie să fie discutate. Toate realizările, dacă ele sunt, sunt în mare pericol.

România a făcut într-adevăr niște progrese după aderare, dar acest an istoric ar putea să însemne anul în care economia stagnează sau chiar dăm înapoi. Pe trimestrul analizat avem o creștere minimă, 0,1%. S-a ratat ”la mustață” recesiunea tehnică. Deci, pericolul este foarte mare. Isărescu vorbește bine, teoretic ar trebui să facem, să dregem, dar el știe că nu se poate pentru că anul electoral înseamnă obținerea de voturi cu orice chip. Nu iau în considerare declarațiile astea pesimiste ale domnului prim-ministru, ci faptul că în stradă avem destul de multe mișcări, până și ASF-ul a ieșit în stradă să ceară bani, iar în goana după voturi îmi e tare teamă că se vor face concesii.

Cheltuieli tot mai mari

Deci, în loc să aplice, așa cum spunea Isărescu: ”unde-i legea, nu-i tocmeală”, din contră, se vor face cheltuieli, cheltuieli mari și toate aceste realizări ale domnului prim-ministru de fapt arată că banii pe care îi avem, creșterea cu 25% a colectării e nimic, nu contează față de cheltuielile pe care le avem. Cheltuieli au crescut cu 48%, deci vor fi în continuare împrumuturi, de fapt sunt împrumuturi aproape săptămânal, vor crește impozitele și taxele imediat după alegeri pentru că altă soluție nu este. Va fi an istoric anul în care alegerile au dus la o stoparea a economiei din punct de vedere al direcției pe care începuse să o aibă ca urmare a aderării, nu ca urmare a guvernării și e păcat, pentru că lucrurile nu sunt înțelese.

Dacă mai discutăm și despre felul cum a fost prezentată creșterea prețurilor la detergenți, în ce voioșie a fost prezentată, ne dăm seama că de fapt cei care sunt în jurul domnului prim-ministru n-au înțeles că suntem într-o economie europeană, că lucrurile nu pot fi stabilite prin niște directive. Nu putem tăia adaosul pentru că așa vrea cineva. Lucrurile sunt într-o de debandadă extraordinară de care începe să-mi fie frică pentru că noi nu mai avem timp. România este contratimp. Toate măsurile trebuiau să fie luate. Cum să crească pensiile când avem deficitul atât de mare? Cum să crească salariul minim când avem deficitul atât de mare și o presăm din nou pe mediul de afaceri? Toate lucrurile astea trebuie gândite foarte bine, nu trebuie luate așa într-o goană nebună numai ca să spui ceva.Lumea a început să înțeleagă că lucrurile nu merg. Mi-e frică că se vor întâmpla lucruri grave.”, a declarat profesorul de economie Mircea Coșea.

Semnal de alarmă de la Banca Națională

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit, de asemenea, despre declarațiile făcut de guvernatorul Isărescu.

„Încă un semnal de alarmă de la Banca Națională legat de incertitudinea politicilor economice ale guvernanților. Isărescu a spus-o foarte clar că situația nu arată deloc bine și că Guvernul actual și următorul guvern vor avea niște provocări uriașe din punct de vedere economic pentru că, într-adevăr, e o situație absurdă din punct de vedere economic. Noi, în momentul în care ne lăudăm cu investițiile astea evităm să spunem că vreo 80% dintre ele sunt făcute cu bani europeni, nu din bani de la buget. Încasările alea cu care se laudă premierul Ciolacu nu se duc spre investiții, se duc, din păcate, spre cheltuieli cu salarii, cu pensiile, practic contribuim la creșterea inflației. Ce spune Isărescu și cred că poate fi foarte ușor combătut de politicieni este această înghețare a salariilor. Dacă avem o problemă cu salariile e probabil să modificăm legea. Să spunem că la 50% din produsul intern brut datorie publică, de ce să menținem acest procent? Hai să creștem procentul la 70% și doar atunci să că să înghețăm salariile, adică se poate modifica foarte ușor legea care prevede acest lucru.

”Am stagnat din punct de vedere economic”

Într-adevăr, situația este gravă, iar ceea ce am primit astăzi, date de la Comisia Europeană, de la Institutul Național de Statistică, arată într-adevăr adevărata dimensiune a situației economice, faptul că în primul trimestru creșterea economică a fost una incredibil de mică, 0,1%. Eu aș spune că de fapt că am stagnat din punct de vedere economic și am evitat la mustață recesiunea tehnică, așa cum spunea și domnul profesor, iar faptul că îți vine Comisia Europeană astăzi și spune că vei avea un deficit dublu, aproape dublu față de ce ți-ai asumat pentru al doilea an la rând e un semn de întrebare și un semnal de alarmă pentru cei care ne finanțează acest deficit și mi-e teamă că de acum încolo, la cum arată situația, s-ar putea să ne împrumutăm din ce în ce mai scump, iar nota de plată o vom plăti cu vârf și îndesat anul viitor”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu, în direct la B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel