Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat, joi, că riscurile la adresa stabilității financiare din România evidențiate în Raportul BNR toamna anului trecut se mențin și în raportul prezentat astăzi, la acestea adăugându-se un risc sistemic sever, din cauza inițiativelor legislative cu caracter retroactiv, și un risc sistemic ridicat dat de posibila ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
"Raportul asupra stabilității financiare prezintă o hartă a riscurilor. Actualul raport menține cele șase riscuri identificate în cel precedent și adaugă încă două noi: un risc sistemic sever, legislativ sever și un risc sistemic ridicat, dat de posibila ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană", a explicat guvernatorul, în conferința de prezentare a Raportului asupra stabilității financiare, aprilie 2016.
Potrivit acestuia, Banca Națională a identificat pentru prima oară în România un risc sistemic sever generat de schimbările legislative care afectează sistemul financiar.
"În ultimele șase luni, s-au identificat inițiative legislative care își propun să reglementeze domeniul financiar — bancar, prin intervenția retroactivă în contractele încheiate între clienți și bănci", a subliniat Isărescu, citează Agerpres.
El s-a referit la Legea privind darea în plată, dar nu numai, care, în procesul de reexaminare a fost corectată în anumită măsură, "dar chestiunea de fond pe care o reprezintă retroactivitatea legii se menține", ca și stabilitatea și credibilitatea cadrului legislativ.
[citeste si]
Potrivit guvernatorului BNR, aceste propuneri legislative au fost concentrate într-un risc sistemic sever pentru că, în afară de Legea privind darea în plată, mai sunt în discuție și alte inițiative care pot afecta stabilitatea financiară.
Mugur Isărescu a mai atras atenția asupra faptului că reformele realizate și beneficiile obținute datorită acestora nu sunt ireversibile. Mai mult, guvernatorul susține că mediul extern este în continuă schimbare, fapt care prezintă, de asemenea, riscuri pentru stabilitatea financiară a României și, de aceea, pe plan intern trebuie să fim atenți să nu creăm vulnerabilități suplimentare.
"Azi vorbim pe plan internațional despre coborârea sub zero a dobânzilor, despre stagnarea seculară, teme care acum 50 de ani erau de neimaginat. Într-un astfel de mediu extern, trebuie să fim atenți ce rămâne — și fundamentele economie de piață trebuie să rămână—, ce se schimbă, să fim atenți să nu creăm vulnerabilități interne suplimentare care să se adauge acestor mari schimbări externe", a mai spus Isărescu.
El a făcut referire, în acest context, și la necesitatea consolidării politicilor fiscale, precum și la evitarea unui comportament prociclic al mixului de politici, astfel încât creșterea economică să fie sustenabilă și de durată, pentru că o creștere nesustenabilă "se va întoarce chiar împotriva creșterii economice, corecțiile devenind inevitabile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu