Urmărește emisiunea live


Isărescu: Cei care iau salariul în lei să nu se mai împrumute în euro

mugur isarescu
mugur isarescu
Alegeri prezidentiale 2024

BNR pregăteşte măsuri speciale, cel mai probabil prudenţiale, de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei, în linie cu tendinţa de reglementare existentă la nivel european, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

"În primul rând, creditul în valută ar trebui să fie destinat exportatorilor, cărora nu le dai credite în lei, celor care fac investiţii străine, aici nu avem nicio grijă pentru dezvoltarea acestui credit, cu atât mai mult cu cât schimburile comerciale ale României nu numai că au o evoluţie pozitivă, dar sunt principala locomotivă a ieşirii din criză", a declarat guvernatorul băncii centrale pentru Mediafax. El a arătat că exportatorii şi cei care fac investiţii străine sunt protejaţi împotriva riscului valutar, iar BNR nu are nici un motiv să descurajeze creditarea în valută pentru aceşti debitori. "Apare însă problema debitorilor neprotejaţi, a populaţiei care câştigă în lei. Aşa cum apare în comunicat (transmis de BNR săptămâna trecută după şedinţa de politică monetară - n.r.), pentru acest sector de creditare în valută pregătim măsuri speciale de descurajare a creditării în valută. Nu pentru toată populaţia, întrucât dacă are câştiguri în valută, atunci de ce să descurajăm?! Ne înscriem în orientarea europeană. La nivel european, inclusiv pornind de la experienţa României, s-au degajat câteva linii de acţiune", a afirmat Isărescu.

Guvernatorul BNR spune că măsura este cerută acum chiar şi de băncile comerciale. El a precizat că măsurile vor fi, cel mai probabil, de natură prudenţială.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis, săptămâna trecută, menţinerea dobânzii de politică monetară şi reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă reziduală de sub doi ani ale instituţiilor de credit de la 25% la 20% începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011.

Soldul creditului neguvernamental era la finele lunii februarie de 206,6 miliarde de lei, dintre care peste 60% reprezentau împrumuturi denominate în valută. Astfel, soldul creditului neguvernamental acordat în valută, exprimat în monedă naţională, era de 129,67 miliarde de lei, dintre care 64,64 miliarde de lei au fost împrumutate de populaţie, iar restul de firme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel