Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, marți, că este greu să faci politică monetară dacă nu îi înveţi pe cei mici despre valoarea şi funcţiile banului.
Guvernatorul a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Educaţiei.
"Protocolul semnat astăzi (marţi - n.r.) consolidează un parteneriat început acum trei ani şi mai bine. În plus, creează premisele dezvoltării unor proiecte în domeniul educaţiei financiare. Scopul îl reprezintă cooperarea dintre instituţiile noastre în vederea însuşirii, dezvoltării unor elemente ale educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar şi prin intermediul unor proiecte finanţate şi iniţiate de BNR. Beneficiarii principali ai acestor proiecte sunteţi voi, dragi elevi. Beneficiarii apar prin intermediul disciplinei opţionale educaţia financiară şi al proiectului 'Să vorbim despre bani şi bănci', dar şi al vizitelor la sediul central sau sediile reţelei teritoriale al BNR şi la Monetăria Statului, în cadrul programului Şcoala Altfel", a declarat guvernatorul BNR, scrie Mediafax.
"Politica monetară se propagă mult mai uşor dacă publicul este educat"
Mugur Isărescu a mai subliniat importanţa educaţiei financiare în rândul populaţiei, în condiţiile în care "a face politică monetară cu un public needucat este dificil". Guvernatorul BNR a explicat: "Veţi auzi că într-un clasament al Băncii Mondiale care pleacă de la 0 până la 100, după 20 de ani de eforturi ale instituţiei noastre, România este pe 31, încă sub medie. Ceea ce ne dă de gândit şi se reflectă în calitatea dialogului cu instituţiile financiare şi în capacitatea acestei instituţii de a proomova o politică monetară corectă. O spune experienţa ţărilor cu economie de piaţă neîntreruptă. Politica monetară se propagă mult mai uşor dacă publicul este educat".
DVD pentru elevi despre istoria banilor, viața bancnotelor și elementele de siguranță
Mugur Isărescu a mai subliniat, referitor la educaţia financiară a copiilor, că este important ca aceştia să preţuiască banii, dar şi să-i cheltuiasă şi să-i investească. A fost lansat și un DVD destinat elevilor din ciclul primar şi gimnazial, care cuprinde scurtmetraje despre istoria banilor, viaţa bancnotelor, elementele de siguranţă ale acestora, precum şi un tur virtual al BNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu