Guvernatorul a dat credit modului în care Guvernul abordează situația.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că abordarea Guvernului Orban este una corectă, conform Agerpres.
„Eu cred, o spun de la început, apropo de ce am văzut ieri pe la televiziuni şi aşa mai departe, cum cred eu că s-au distorsionat unele mesaje, că abordarea Guvernului este corectă. Nu putem să le luăm pe toate să le discutăm. Mai întâi şi întâi trebuie să vedem care este situația clară a bugetului. Sprijin cu toate forțele ideea de a se termina cu arieratele create de buget pentru că orice întârziere a plăților făcute de către buget creează un lanț de arierate. Scrie asta şi în teorie. Atunci când într-o societate apar arierate uitați-vă şi la buget, să nu fie sursa acestor arierate, acestor întârzieri. Şi apoi dacă din întârzierile acestea mai omori pe câte unul de unde să îşi ia bugetul resurse? Sau influențezi creșterea economică", a spus guvernatorul.
„După care, dacă cifra este 4,4% (estimarea de deficit bugetar - n.r.), v-am dat un exemplu, terminăm discuția cu cursul de schimb. Păi ce rost are să o porți, nu? Să echilibrezi contul extern când 80% din dezechilibrul extern vine din deficitul fiscal. Orice depreciere a cursului nu face decât rău. Bineînțeles că o să apară cineva să spună: guvernatorul ajută Guvernul. Nu? Păi ajutăm Guvernul, ajutăm țara. Banca Națională lucrează cu orice guvern îl dă țara. Avem acest guvern şi îl ajutăm. Nu este ceva anormal", a mai spus Mugur Isărescu.
„După care la ce trebuie să ne gândim? Într-adevăr avem acum o problemă. Pe asta o rezolvăm întâi şi după ce ne lămurim şi cât e deficitul şi rezolvăm şi problema care se numește finanțarea deficitului pentru acest sfârșit de an, ajungem şi la dezbaterea despre pensii. Dacă din dezbaterea despre pensii singurul lucru care iese este că Banca Națională a României sau economistul șef, nu era nici Banca Națională, cere prorogarea Legii pensiilor, amânarea, nu am făcut nimic. Nici nu are el dreptul să ceară aşa ceva. Şi nici noi. E o decizie politică. Valentin Lazea, înțeleg, a făcut niște analize de cifre. Dar uitați unde s-a dus dezbaterea, unde a luat-o, în altă parte”, a subliniat Isărescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu