Anunţurile privind creşterea salariilor din sectorul bugetar în 2011 sunt premature, pentru că mai întâi trebuie realizate angajamentele privind ajustarea numărului de angajaţi din sectorul public, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Cu cât ajustarea din punct de vedere al numărului de bugetari va fi mai severă, cu atât câmpul de acţiune va fi mai mare. Mai întâi trebuie să se facă lucrurile şi apoi discutăm", a spus şeful băncii centrale.
Premierul Emil Boc a afirmat miercuri că salariile bugetarilor vor creşte anul viitor în medie cu 10% raportat la nivelul diminuat din iulie, dar cu condiţia eliminării celui de-al 13-lea salariu, iar o posibilă majorare suplimentară poate fi decisă la finalul restructurării sectorului public, în funcţie de rezultatul acestui proces.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu