Inflaţia din ultimii doi ani este de natură fiscală şi există riscul să continue presiuni de acest fel atât timp cât raportul dintre contribuabili şi beneficiari de asistenţă socială este profund dezechilibrat, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Inflaţia în România din ultimii doi ani, trebuie să realizăm acest lucru, este de natură fiscală şi atâta vreme cât raportul acesta dintre contribuabili şi beneficiari de asistenţă socială este profund dezechilibrat, riscăm să avem presiuni de acest fel. Deci există o vulnerabilitate care oricând se poate deteriora, cu atât mai mult cu cât vrem să combatem inflaţia la efect, nu la cauză. Cauza nu este majorarea TVA, ca atare, ci nevoia de a plăti, în lipsa acoperirii din contribuţii sociale, de a plăti asistenţă socială din altă resursă, din alt impozit. (…) Dar, de fapt, boala rămâne: în loc să luăm bani de acolo, o să luăm din altă parte", a spus Isărescu, citat de Mediafax.
El a menţionat că originea dezechilibrului nu este politica fiscală, în condiţiile în care n-a fost găsită altă soluţie decât creşterea impozitării pentru a rezolva deficitul major între numărul mic de contribuabili şi numărul mare de beneficiari.
"Ajustarea se putea face prin reduceri de personal bugetar, mult mai importante, nu naturale, prin dimensionarea cheltuielilor sociale în limita disponibilităţilor din bugetele sociale şi fără majorări de impozite, care au adâncit recesiunea. Acesta a fost programul iniţial. Dar, treptat, pentru că nu a existat înţelegere politică a situaţiei, a fost reacţie socială să-i spunem destul de puternică - nicăieri în lume asemenea măsuri nu se iau uşor - şi, dacă vreţi să îmi pun presa în cap, şi nicio înţelegere mediatică, că am devenit toţi mari iubitori de asistenţă socială", a afirmat guvernatorul băncii centrale.
El a spus că inflaţia a fost generată, în proporţie de două treimi din accize la tutun, la produse petroliere, din TVA şi alte forme de impozitare suplimentară care s-au dus în plăţi de salarii bugetare, în cheltuieli sociale, pensii, etc..
Rata inflaţiei s-a plasat la 7,96% anul trecut, după ce preţurile au urcat cu 0,5% în decembrie, iar avansul a fost aproape dublu faţă de nivelul raportat în 2009, în special din cauza majorării TVA şi a scumpirilor la anumite alimente, combustibili, tutun şi servicii.
Astfel, BNR a ratat pentru al patrulea an consecutiv ţinta de inflaţie, stabilită la 3,5% plus/minus un punct procentual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu