Mugur Isărescu a lansat un avertisment pentru politicienii din România. El le-a transmis acestora că mărirea salariilor sau alte beneficii sociale nu pot fi acordate, pentru că suntem într-o perioadă dificilă. Politicienii trebuie să înţeleagă că perioadele de avânt economic nu durează la nesfârşit, iar unii dintre ei vor plăti costurile ajustărilor necesare.
"Există o lecţie pentru politicieni: timpurile bune nu durează la nesfârşit şi există şi perioade de corecţii, şi vai de ăia care trebuie să facă corecţiile", a spus Isărescu, la lansarea cărţii "Cum a trecut Europa Emergentă prin criza din 2008/2009", editată de Bas B. Bakker.
"O altă lecţie a cărţii este că trebuie să rezişti tentaţiilor de a creşte salariile. Este forte greu. Ar trebui să nu te mai numeşti politician, să ai bani din plin şi să nu-i dai pentru voturi", a spus Isărescu cu o tentă ironică.
Isărescu a trecut în revistă cauzele declanşării crizei în Europa Centrală şi de Est menţionate în cartea economiştilor FMI şi pe care le împărtăşeşte aproape integral, apreciind chiar că o astfel de lucrare, scrisă de analişti independenţi, ar putea închide discuţiile interne privind diferite scenarii de acţiune pre şi din timpul declanşării turbulenţelor în regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News