Isărescu: Nu băgați în seamă modificări de până la 3-4% ale cursului de schimb

isarescu
isarescu

Modificări de până la 3-4% ale cursului de schimb nu trebuie "băgate în seamă" şi nu ar trebui să se vadă imediat în preţuri, a spus, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Întrebat dacă aprecierea leului este justificată de fundamentele economice, Isărescu a răspuns că modificări de până la 3-4% ale cursului nu trebuie băgate în seamă, informează Mediafax. Totodată, el a arătat că aprecierea leului cel mult mai temperează anticipaţiile conform cărora moneda naţională s-ar deprecia sau descurajează persoanele care "tendenţios" vorbeau despre depreciere ca justificare pentru creşterea preţurilor. "Altminteri, modificări de 1-2% ale cursului nu ar trebui să se vadă imediat în preţuri. Cred că preţurile din România vor ajunge să aibă o mult mai mare independenţă faţă de evoluţiile din exterior", a spus Isărescu.

Leul s-a apreciat în acest an cu 1,3% în raport cu euro. Cursul de referinţă anunţat de BNR, de 4,2016 lei/euro, a reprezentat cel mai redus nivel de la începutul lunii iunie a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel