Isărescu nu vede recesiune: Riscul a fost pentru trimestrul întâi

foto Agerpres
foto Agerpres

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat că România nu se află în pragul recesiunii, subliniind că riscul de recesiune a fost prezent doar pentru primul trimestru al anului. Potrivit acestuia, toți indicatorii economici relevanți arată o revenire, în special în sectorul consumului.

„Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi. Toți indicatorii cu putere de prognoză, cum se spune în terminologia de specialitate, arată o revenire și mai ales consumul,” a afirmat Isărescu în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri.

Întrebat despre situația economică din regiune, unde mai multe țări au intrat în recesiune și au înregistrat o scădere mai rapidă a inflației, Isărescu a explicat că pentru România recesiunea nu ar fi fost o soluție benefică.

„Nu este frica de recesiune, este o analiză care sună cam așa: în condiții de recesiune în România nu ai cum să mai faci corecție fiscală pentru că scad veniturile fiscale. Pentru o bancă centrală să apese tot timpul pe frână să oprească creșterea cererii și să creezi o recesiune poate că e o soluție în momente disperate miltoniană, că în momente disperate și Milton Friedman spunea ‘Apăsați pe frână’. Dar el știa, știți cum zicea așa, ca să intru în teorie, că numai banii contează,” a explicat guvernatorul BNR.

Isărescu a subliniat că abordarea BNR este mai complexă, considerând atât aspectele monetare cât și cele fiscale. El a făcut o analogie, explicând că gestionarea inflației nu este doar o problemă de reducere a masei monetare, ci implică și considerarea altor factori, cum ar fi politica fiscală.

„Noi avem această abordare că nu putem să ieșim nici cu inflația mai bine dacă introducem economia în recesiune datorită faptului că problema fiscală este dominantă. Și ea este și sursă de inflație. Dacă deficitul se mărește, se mărește și presiunea inflaționistă. Nu ieși din ea decât cu o recesiune puternică și, eventual, cu o criză. Nu avem aceste intenții,” a concluzionat Isărescu.

Astfel, strategia BNR rămâne focusată pe menținerea unui echilibru între controlul inflației și evitarea unei recesiuni care ar putea avea consecințe grave asupra economiei naționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel