Gruparea Statul Islamic (ISIS) a declarat că o ostatică americană a fost omorâtă în timpul unui raid al coaliţiei internaţionale în nordul Siriei. Ostatica în vârstă de 26 de ani și-a pierdut viața după ce aviaţia militară iordaniană a atacat clădirea în care era deţinută.
"Aviaţia coaliţiei cruciate a bombardat poziţii în afara oraşului Rada după rugăciunile de vineri. Nu a fost atins niciun combatant al ISIS, însă putem confirma că o ostatică americană a fost ucisă în aceste lovituri aeriene", a anunţat gruparea într-un comunicat difuzat pe site-uri jihadiste, conform AFP.
Informaţia privind moartea ostaticei nu a putut fi deocamdată verificată din surse independente.
Comunicatul, semnat de "biroul de informaţii" al provinciei Raqa, nu conţine fotografii cu trupul neînsufleţit al ostaticei. Cu toate acestea, comunicatul este însoţit de fotografii ce prezintă clădiri distruse. În legenda ce însoţeşte una dintre fotografiile se precizează că este vorba despre dărâmăturile sub care ostatica şi-a pierdut viaţa, scrie Evenimentul Zilei.
Iordanienii au anunțat că vor reacționa ca represalii la arderea pilotului din Iordania, ars de viu într-o cușcă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu