Cinci unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Suceava au optat pentru amplasarea de toalete tip container, iar pentru alte 20 autorităţile locale au promis că vor construi grupurile necesare, a anunţat luni conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).
Inspectorul general al IŞJ Suceava, Gabriela Mihai, a declarat într-o conferinţă de presă, luni, că judeţul a primit peste 2 milioane de lei pentru amplasarea şi dotarea de containere în 29 de unităţi de învăţământ.
Mihai a spus că pentru soluţia cu amplasarea de containere au optat Şcoala Primară Boureni, Grădiniţa cu Program Normal (GPN) Ţoleşti - Forăşti, GPN nr. 2 Costişa, Şcoala Gimnazială Şaru Dornei, Şcoala Primară Grigoreşti, în celelalte existând hotărâri ale consiliilor locale de construire a toaletelor în spaţii noi sau deja existente.
O situaţie aparte este la GPN Racova - Solca, unde nu există sursă de apă, autorităţile urmând să foreze un puţ la aproximativ 20 de metri adâncime, iar la GPN Lupcina - Ulma, preşcolarii vor fi transferaţi la şcoala din comună.
Potrivit lui Mihai, au fost colectate date din fiecare unitate şcolară cu privire la stadiul reabilitărilor, iar din 19 august reprezentanţi ai IŞJ, ISU şi DSP se vor deplasa în toate cele 29 de localităţi, pentru a verifica lucrările, a discuta cu directorii de şcoli şi cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
În judeţul Suceava au fost identificate 76 de unităţi de învăţământ cu toalete în curte, 29 solicitând containere echipate corespunzător destinaţiei de toalete, iar pentru alte 47 sunt în curs investiţii prin PNDL în acest scop.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu