Israel a bombardat Siria

razboi siria dece
razboi siria dece

Israel a lansat un atac aerian asupra Siriei, în noaptea de joi spre vineri, a declarat un oficial al administraţiei Obama, în timp ce SUA se pregătesc de intervenţie în ţara lui Assad, excluzând însă trimiterea de forţe terestre, scrie New York Times.

Israelul a atacat depozite de arme din Siria, despre care se credea că vor ajunge la miliţia şiită a Hezbollah. Ţara premierului Benjamin Netanyahu se temea că Siria ar putea oferi Heybollah arme chimice şi spunea că este pregătită de o intervenţie militară dacă va fi nevoie.

Hezbollah a trimis ajutoare pentru oamenii lui Bashar al-Assad, spun oficialii americani, iar rebelii sirieni susţin că armata preşedintelui din Damasc a primit chiar luptători ai grupării şiite.

Senatorul republican Lindsay Graham a afirmat în cursul unei intervenţii publice că Israelul a bombardat Siria. ”Noaptea trecută, Israelul a bombardat Siria”, a declarat Graham în cursul unui dineu pentru strângerea de fonduri, citat de site-ul de informaţii Politico.

Preşedintele Barack Obama a afirmat vineri că exclude să trimită soldaţi americani pe teritoriul sirian în cazul în care se va dovedi că regimul condus de Bashar Al-Assad a folosit arme chimice în luptele împotriva opoziţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel