Israelul şi-a închis frontierele pentru toţi străinii, cu excepţia rezidenţilor, pentru a combate epidemia de noul coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul de Interne, potrivit AFP.
Până acum, în Israel au fost înregistrate 433 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Toate locurile de petrecere a timpului liber, precum şi şcolile şi universităţile au fost închise în ultimele zile în Israel. Autorităţile au interzis de asemenea marţi deplasările 'neesenţiale'.
'În urma recomandărilor Ministerului Sănătăţii, s-a decis ca începând de astăzi (miercuri - n.r.), străinii care nu sunt nici cetăţeni ai Israelului, nici rezidenţi, nu vor mai putea intra' pe teritoriul ţării, a precizat ministerul într-un comunicat. Până acum, străinii care dovedeau că au posibilitatea să rămână în izolare timp de 14 zile aveau permisiunea să intre în Israel. Autorităţile israeliene au înăsprit marţi măsurile menite a limita răspândirea coronavirusului.
Locuitorii nu mai pot ieşi din casă decât 'pentru a merge să cumpere alimente şi medicamente, să consulte un medic sau să ajungă la locul de muncă, unde nu trebuie să existe mai multe zece persoane', a dispus Ministerul Sănătăţii, anunţând de asemenea suspendarea transportului public pe timp de noapte.
În acord cu autorităţile palestiniene, organismul israelian însărcinat cu activităţi civile în Teritoriile Palestiniene a anunţat de asemenea miercuri că străinii rezidenţi în Israel nu vor mai putea să intre în Cisiordania ocupată, unde au fost înregistrate 44 de cazuri de persoane contaminate, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News