Israel, reacție vehementă: ”UE, legături cu terorismul”. Acuze de ”boicotare”

Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu

Israelul a acuzat Uniunea Europeană de susţinerea organizaţiilor neguvernamentale care au legături cu terorismul sau sprijină boicotarea statului israelian, informează vineri dpa.

Acuzaţia intervine în urma unui studiu publicat vineri de Ministerul pentru Afaceri Strategice, în care se afirmă de asemenea că UE îşi încalcă propriile politici în materie.

'Acest studiu menţionează totodată preocuparea că banii contribuabililor europeni sunt folosiţi pentru a sprijini organizaţii care au legături cu grupări teroriste', subliniază ministerul respectiv.

În 2016, potrivit acestui studiu, UE ar fi alocat peste 5 milioane de euro (6 milioane de dolari) unor organizaţii care delegitimizează Israelul şi sprijină boicotarea acestei ţări.

Legături cu Hamas

Astfel, organizaţia Ajutorul poporului norvegian (Norwegian People's Aid) - pe care UE a finanţat-o cu 1,76 milioane de euro ( 2 milioane de dolari) în 2016 - a fost sancţionată de autorităţile americane în aprilie pentru legăturile sale cu gruparea islamistă Hamas şi Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), ambele fiind catalogate ca organizaţii teroriste de către UE.

'Mă aştept ca UE să-şi menţine politica declarată de opoziţie faţă de boicoturile antiisraeliene şi să nu susţină organizaţii având legătură cu terorismul', a declarat ministrul pentru securitatea publică israelian Gilad Erdan.

Organizaţia irlandeză Trocaire, care a primit anul trecut 520.000 de euro finanţare de la UE, este altă ONG acuzată de poziţia antiisraeliană.

'Trocaire iniţiază şi promovează petiţii în care solicită UE să impună sancţiuni economice împotriva Israelului', se arată în raport. Această organizaţie fondată de Biserica Catolică respinge însă respectivele acuzaţii într-un comunicat pe site-ul său internet. 'Noi nu am chemat la boicotarea Israelului', se menţionează în text.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel