Israel va ajuta Ucraina să dezvolte un sistem de avertizare asupra atacurilor cu rachete

Ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen. Sursa foto: Agerpres
Ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen. Sursa foto: Agerpres

Ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, a spus că țara sa vrea să ajute Ucraina să dezvolte un sistem de avertizare pentru atacuri cu rachete.

 

Publicitate

Ministrul israelian de Externe, Eli Cohen și omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, au avut o întâlnire joi la Kiev, în timpul căreia Cohen și-a exprimat intenția țării sale de a ajuta Ucraina să dezvolte un sistem de avertizare timpurie a atacurilor cu rachete.

”Israel, după cum s-a afirmat în trecut, este ferm solidar cu poporul Ucrainei”, a spus Cohen. ”Israel va asista Ucraina să dezvolte un sistem inteligent de avertizare timpurie”, a adăugat el, potrivit Almayadeen.

După afirmațiile lui Eli Cohen, Kuleba a declarat: ”Israelul știe perfect despre lista noastră de nevoi de securitate și apărare”.

De altfel, în cadrul aceleași întâlniri, Cohen a anunțat că Israelul va oferi Ucrainei garanții de împrumut de până la 200 de milioane de dolari pentru infrastructura civilă și asistența medicală.

Cohen este primul oficial israelian de rang înalt care a vizitat Ucraina de la începutul operațiunii militare ruse în Ucraina. El a sosit la Kiev joi dimineață pentru a se întâlni cu președintele Volodimir Zelenski. De asemenea, Cohen urmează să redeschidă complet Ambasada israeliană la Kiev.

Misiunea diplomatică ”va reveni la activitate continuă, cu scopul de a consolida relațiile dintre Ucraina și Israel”, a spus Cohen într-un comunicat.

Israelul ajută Ucraina în culise

Țara susține că a trimis doar ajutor umanitar Ucrainei în timpul războiului. Însă presa israeliană a raportat la mijlocul lunii septembrie 2022 că un producător de arme israelian a furnizat Ucrainei sisteme anti-UAV prin Polonia, vânzările fiind efectuate prin Varșovia pentru a evita refuzul Tel Aviv de a vinde Ucrainei arme sofisticate.

Este de remarcat faptul că în octombrie 2022, un membru înalt al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat Israelul împotriva furnizării de arme Ucrainei, amenințând că orice mișcare de a spori arsenalul Kievului ar afecta grav relațiile bilaterale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel