Israelul a atacat capitala Libanului. Ținta atacului ar fi fost comandantul Hezbollah, susține IDF

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Israelul a efectuat un atac asupra capitalei Libanului, Beirut.

Forțele de apărare israeliene (IDF) au declarat că obiectivul atacului a fost Fuad Shukr, fostul comandant al Hezbollah, care ar fi fost implicat în atacul recent asupra unui teren de fotbal din Înălțimile Golan și în alte acțiuni ostile împotriva Israelului.

Armata israeliană a confirmat atacul asupra capitalei libaneze, Beirut, desfășurat în ultimele ore, conform publicației Times of Israel.

Potrivit surselor oficiale, atacul l-a vizat pe Shukr, care este responsabil de proiectul de rachete de precizie al Hezbollah și este căutat la nivel internațional, inclusiv de SUA. Shukr este suspectat că ar fi fost implicat și în atacul din 1983 asupra unor cazărmi ale infanteriștilor marini americani din Beirut.

În prezent, nu există confirmări dacă atacul israelian a dus la eliminarea comandantului vizat. Unele surse libaneze raportează zece victime în urma atacului, dar nu se precizează dacă victimele sunt civili sau membri ai Hezbollah.

Statele Unite oferă o recompensă de până la 5 milioane de dolari pentru informații referitoare la Shukr.

De asemenea, Israelul a condamnat recent acțiunile Hezbollah, menționând că „au depășit limitele”, referindu-se la atacul din weekendul trecut, care a provocat moartea a 12 copii. Pe rețelele de socializare, în ultimele două ore au apărut imagini din suburbia Dahieh din Beirut, cunoscută ca bastion al Hezbollah.

***

Israelul a destructurat Hamas în Gaza, dar sudul Libanului ar putea fi un refugiu mai greu de pătruns

Hamas a pierdut mare parte din capacitatea operațională de care dispunea în Gaza. Aproximativ 30 de mii de teroriști Hamas au fost uciși sau răniți, iar sute de tuneluri au fost distruse, a precizat Reuven Azar, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Israelului în România, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru DefenseRomania.

Israelul și-a exprimat noi îngrijorări cu privire la rețeaua de tuneluri a grupării Hezbollah din sudul Libanului, considerând-o ca un atu major pentru gruparea susținută de Iran.

Amintim că îngrijorări similare au existat și în toamna anului trecut, înaintea pătrunderii forțelor israeliene în Gaza. Atunci, se estima că Hamas deține un întreg arsenal militar în tunelurile de sub Gaza, care ar putea pune mari probleme IDF.

Cu toate acestea, se pare că Forțele israeliene au reușit să neutralizeze mare parte dintre amenințările din Fâșia Gaza.

Potrivit ambasadorului Israelului în România, Excelența Sa Reuven Azar, IDF a anihilat mare parte din resursele și capabilitățile militare ale grupării teroriste Hamas, cum ar fi:

  •     aproximativ 24 de batalioane ale Hamas au fost distruse, iar 15.000 de teroriști Hamas au fost uciși și alți 15.000 au fost răniți;
  •     au fost distruse sute de kilometri de tuneluri, inclusiv tuneluri strategice;
  •     a fost neutralizată capacitatea Hamas de a lansa rachete către centrul Israelului;

”Așa cum am spus, de sute de kilometri de tuneluri, dintre care unele dintre ele aveau fabrici de arme, centre de comandă și control, sediul de informații al Hamas care era de fapt încorporat sub biroul principal al UNRWA din Gaza (...) întreaga operațiune a Hamas este încorporată sub UNRWA, încorporată sub spitale”, subliniază Reuven Azar, aflat pe final de mandat ca Ambasador al Israelului în România.

”Este o metodă a Hamas de a încerca să aducă un număr cât mai mare de civili pentru că ei cred că dacă numărul civililor crește, atunci Israelul va fi presat să oprească războiul. Așa că se folosesc de ostatici. Își folosesc propria populație pentru a încerca să oprească Israelul din a-și urmări obiectivul. Dar noi nu ne vom opri. Acționăm în conformitate cu dreptul internațional. Nu țintim decât obiective militare. Din păcate, de multe ori sunt implicați civili, deoarece Hamas încearcă să se ascundă în spatele lor”, a mai declarat Reuven Azar.

Citește continuarea aici: https://www.defenseromania.ro/israelul-a-destructurat-hamas-in-gaza-dar-sudul-libanului-ar-putea-fi-un-refugiu-mai-greu-de-patruns-hezbollah-a-pregatit-o-retea-de-tuneluri-superioara-celei-din-gaza_629478.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel