Responsabili civili şi militari israelieni de rang înalt au întreprins joi un exerciţiu care a vizat să testeze capacitatea de răspuns a statului în eventualitatea apariţiei unei noi variante a coronavirusului SARS-CoV-2, a informat biroul premierului Naftali Bennett, transmite AFP.
Responsabilii, reuniţi în centrul naţional de gestionare a crizelor, în apropiere de Ierusalim, au trebuit să facă faţă unor scenarii diverse: campanii masive de depistare şi de vaccinare, instituirea unor restricţii de deplasare sau închiderea aeroportului internaţional Ben Gurion.
'Israelul este în siguranţă şi protejat (contra COVID-19). Pentru a menţine această situaţie şi cursul normal al vieţii, trebuie să continuăm să supraveghem situaţia şi să ne pregătim pentru orice scenariu', a declarat prim-ministrul Bennett, citat într-un comunicat.
Cu o rată de pozitivare a testelor de 0,65% şi o scădere constantă a numărului de noi infectări şi spitalizări în ultimele săptămâni, Israelul pare să fi pus capăt valului patru al epidemiei.
Mai mult de 5,7 milioane de israelieni (circa 80% din populaţia adultă) din cei peste 9 milioane de locuitori au primit două doze de vaccin Pfizer, iar peste 4 milioane dintre ei, şi o a treia doză, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Consiliul consultativ al ministerului a recomandat miercuri seară extinderea vaccinării pentru a-i cuprinde şi pe copiii între 5 şi 11 ani. Guvernul urmează să decidă dacă va aproba măsura, dar prim-ministrul s-a declarat deja joi în favoarea ei.
'Nu există motive să ne lăsăm copiii fără apărare, niciun copil nu ar trebui să fie infectat sau să infecteze alte persoane (...) Fac apel la părinţi să-şi vaccineze copiii', a spus Bennett, într-o declaraţie filmată şi difuzată de cabinetul său, conform Agerpres.
Amintim faptul că Knessetul, parlamentul israelian, a adoptat joi, 4 noiembrie, bugetul pe anul 2021, primul buget de stat votat în trei ani, discuţiile urmând să se reia în cursul zilei pentru aprobarea celui pe 2022, relatează AFP şi Reuters.
'Zi de sărbătoare pentru statul Israel!', a reacţionat pe Twitter prim-ministrul Naftali Bennett. 'După ani de haos, am format un guvern, am învins (coronavirusul) Delta şi, acum, Domnul fie lăudat, am trecut un buget pentru Israel', a adăugat el. Votul pentru buget este considerat primul test adevărat pentru coaliţia lui Naftali Bennett, care i-a succedat în iunie lui Benjamin Netanyahu la conducerea guvernului.
Deşi dezbaterile în Knesset s-au prelungit până noaptea târziu, iar votul a intervenit abia la ora 05:00 (03:00 GMT), comentatorii subliniau joi dimineaţă că bugetul pe 2021 a trecut fără mare dificultate. Un eşec al trecerii bugetului până la 14 noiembrie ar fi dus la necesitatea convocării de noi alegeri.
Dezbaterile urmează să se reia mai târziu în cursul zilei în vederea unui vot pentru bugetul pe 2022. Din decembrie 2018 până în iunie trecut, Israelul a traversat o criză politică fără precedent, care a condus la desfăşurarea a patru rânduri de alegeri anticipate şi i-a împiedicat pe parlamentari să se înţeleagă asupra unui buget.
Coaliţia condusă de Naftali Bennett, şeful partidului Yamina (dreapta radicală), şi de Yair Lapid, ministru de externe şi liderul partidului centrist Yesh Atid, a succedat în iunie 2021 ultimului guvern al lui Benjamin Netanyahu pentru a pune capăt acestei crize.
Coaliţia dispune în prezent de 61 de mandate din cele 120 ale Knessetului. Bugetul prevede cheltuieli de 609 miliarde de şekeli (peste 167 miliarde de euro) în 2021 şi de 573 miliarde de şekeli (peste 157 miliarde de euro) în 2022, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu