Forţele armate israeliene afirmă că au descoperit 800 de puţuri care duc spre reţeaua de tuneluri de sub Fâşia Gaza, dar şi că au distrus mai mult de jumătate dintre ele.
Grupul islamist a declarat, înaintea războiului care durează deja de opt săptămâni, că sub Fâşia Gaza are o reţea de tuneluri de sute de kilometri, comparabilă cu metroul din New York, tuneluri care folosesc drept baze operaţionale.
Astfel, aceste tuneluri au devenit ţintele principale pentru loviturile aeriene lansate de Israel, cu muniţie penetrantă. Au fost folosiţi în acest sens roboţi cu rol de cartografiere, dar şi gel exploziv care a putut fi turnat în pasajele de intrare în tuneluri.
"Puţurile de intrare în tuneluri au fost localizate în zone civile, multe dintre fiind în apropierea sau chiar în interiorul unor clădiri civile, cum ar fi şcoli, grădiniţe, moschei sau locuri de joacă", a transmis armata israeliană.
Dintre cele 800 de puţuri descoperite, armata spune că a distrus 500, folosind o varietate de metode operaţionale, inclusiv detonarea şi sigiliarea acestora, scrie Reuters.
Armata israeliană a atacat duminică ţinte în Siria şi Liban ca răspuns la două atacuri asupra teritoriului său cu puţin timp înainte, informează DPA şi EFE.
"Mai devreme în cursul zilei, a fost identificată o lansare din Siria spre teritoriul israelian", a indicat un purtător de cuvânt al armatei, adăugând că proiectilul nu a fost interceptat "conform protocolului".
În replică, trupele israeliene au răspuns cu focuri de artilerie asupra locului de unde proveneau tirurile.
Separat, armata a anunţat că, în cursul nopţii, "teroriştii au lansat o rachetă antitanc care a căzut într-o zonă deschisă din zona Yiftah, în nordul Israelului", fără a se raporta răniţi.
La scurt timp după aceea, "unităţile de artilerie ale IDF (Forţele de apărare israeliene) au atacat mai multe poziţii în Liban", se menţionează într-un comunicat al armatei.
Aceste episoade survin după o nouă zi de confruntări sâmbătă, după ce ostilităţile s-au reluat vineri în zona de frontieră dintre Israel şi Liban, ca urmare a întreruperii încetării focului între armata israeliană şi gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza.
Ostilităţile din zonă au escaladat în urma războiului din 7 octombrie între Israel şi Hamas - care controlează de facto Fâşia Gaza - şi s-au redus la minimum în timpul armistiţiului din 24-30 noiembrie.
În plus, de la începutul războiului în Fâşia Gaza, au avut loc mai multe incidente violente între Israel şi miliţiile pro-palestiniene sau pro-iraniene cu baza în Siria.
Actuala escaladare între Israel şi miliţiile din Liban este cea mai gravă din 2006 şi s-a soldat cu cel puţin 118 morţi: 10 în Israel - şapte soldaţi şi trei civili - şi cel puţin 108 în Liban, dintre care 78 de membri ai mişcării Hezbollah, 12 membri ai miliţiilor palestiniene şi 16 civili, inclusiv trei jurnalişti şi trei copii.
În acelaşi timp, Hamas susţine că peste 700 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore în urma ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, potrivit EFE, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu