Militarii israelieni au îndemnat locuitorii orașului Gaza City, miercuri, să se mute spre sud, afirmând într-un nou anunț de evacuare că există o "zonă umanitară" cu ajutor disponibil în Al-Mawasi, la 28 km în josul coastei enclavei palestiniene, transmite Reuters.
"IDF îi îndeamnă pe locuitorii orașului Gaza să se deplaseze spre sud în interesul propriei lor protecții", se arată într-o postare pe rețelele de socializare făcută de forțele armate israeliene.
Marți seara,cel puțin 300 de oameni ar fi fost uciși în urma unei explozii la un spital din Gaza, potrivit Reuters. Al-Jazeera transmite că ar fi vorba de 500 de victime, fără a preciza numărul de morți și de răniți, iar cauza exploziei ar fi un atac aerian israelian.
Pe fondul tragediei, un oficial palestinian de rang înalt a declarat că președintele Mahmoud Abbas și-a anulat participarea la o întâlnire programată miercuri cu președintele Joe Biden și alți lideri din Orientul Mijlociu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu