Mesajul a fost transmis printr-un comunicat emis de Agenţia de Securitate Naţională din Israel.
Israelul a cerut sâmbătă cetăţenilor săi care se află în Egipt, Iordania şi Maroc să părăsească aceste ţări "cât mai repede cu putinţă" din cauza "agravării manifestaţiilor împotriva Israelului".
O alertă similară, de nivel 4, cel mai ridicat, a fost deja emisă pentru Turcia.
Apelul a fost făcut într-un comunicat comun emis de Agenţia de Securitate Naţională, Biroul prim-ministrului şi Ministerul Afacerilor Externe, menţionează EFE.
"Din cauza continuării războiului, în ultimele zile s-a detectat o nouă recrudescenţă importantă a protestelor împotriva Israelului în mai multe ţări, în special în ţările arabe din Orientul Mijlociu, dublate de mostre de ostilitate şi violenţă împotriva simbolurilor israeliene şi evreieşti", potrivit comunicatului citat de agenţia de presă spaniolă.
Mii de oameni s-au adunat vineri în Iordania, Egipt şi Turcia pentru a cere încetarea campaniei de bombardamente ale armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza, transmite Reuters.
În Iordania, care a semnat un tratat de pace cu Israelul în 1994, dar unde o mare parte din populaţie are origini palestiniene, peste 6.000 de protestatari au mărşăluit în centrul capitalei Amman, iar alte câteva mii s-au strâns în faţa ambasadei Israelului. Protestatarii şi-au exprimat sprijinul pentru mişcarea islamistă palestiniană Hamas, cerându-i să atace Israelul cu rachete şi cu atentate sinucigaşe şi scandând "Suntem armata voastră", referitor la Hamas.
Mii de demonstranţi s-au adunat şi în Turcia şi Egipt - alte două ţări care au relaţii diplomatice îndelungate cu Israelul - şi au cerut să se pună capăt bombardamentelor.
Circa 2.000 de oameni s-au adunat în faţa Moscheii Beyazit din Istanbul, dând foc unui portret al premierului israelian Benjamin Netanyahu şi fluturând steaguri palestiniene. Pe unele pancarte se putea citi: "Stop genocidului" şi "Israelul terorist".
În Egipt, mii de protestatari s-au aşezat în faţa Moscheii Al-Azhar, una dintre cele mai vechi din lume, cântând "Unde este armata arabă?", în timp ce alţii s-au strâns în Piaţa Tahrir, din centrul capitalei Cairo. Unii au cerut acţiuni militare împotriva Israelului, alţii au spus că statele arabe ar trebui să ia în considerare folosirea altor metode pentru a pune capăt bombardamentelor din Gaza.
În Maroc, unde guvernul a fost de acord în 2020 să-şi normalizeze relaţiile cu Israelul în schimbul recunoaşterii de către SUA a suveranităţii marocane asupra teritoriului disputat al Saharei Occidentale, islamişti şi stângişti anunţaseră un sit-in.
Sute de oameni au mărşăluit şi în centrul capitalei tunisiene, iar alţi protestatari s-au strâns în faţa ambasadei americane din Tunis, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu