Istoria Spitalului de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, prezentată într-un mic muzeu

Un mic muzeu, care va evoca istoria Spitalului de Recuperare Cardiovasculară "Dr Benedek Geza" din staţiunea Covasna, ar putea fi deschis anul viitor în incinta acestei unităţi medicale, cu prilejul aniversării a şase decenii de existenţă.

Iniţiativa aparţine doctorului Mihaela Suceveanu, care a condus spitalul mai bine de 20 de ani şi care a adunat, de-a lungul vremii, numeroase obiecte reprezentative pentru trecutul acestei instituţii, de la aparatură până la lucruri dăruite de pacienţi.

"De fapt, aceste lucruri pe care le-am adunat ne arată tradiţia, modul cum a evoluat reabilitarea cardiovasculară în România şi în Covasna. Le consider foarte preţioase. Sunt tabele despre riscul cardiovascular de prin anii '70 şi de prin anii '85, făcute de domnul director Benedek Geza. (...) Am şi o poezie de la o doamnă care are acum 68 de ani şi vine de la 14 ani la Covasna, o fostă pacientă a domnului Benedek. Ea i-a făcut o poezie şi o am şi azi. Deci, sunt lucruri sau amintiri din partea pacienţilor şi eu găsesc că sunt foarte importante şi le păstrez cu sfinţenie. Sunt şi multe alte lucruri, cum ar fi, spre exemplu, un oscilometru, un EKG cum era pe vremuri, un monitor care s-a păstrat. (...) Anul viitor, spitalul are 60 de ani de existenţă şi eu consider că trebuie să sărbătorim acest lucru şi asta ar fi ideea mea, să facem un mic muzeu în care să prezentăm istoria acestui spital. Puţină lume se poate lăuda cu aşa o tradiţie şi lucrurile astea merită să fie expuse într-un spaţiu, pentru că ne arată identitatea", a declarat, pentru AGERPRES, Mihaela Suceveanu.

În opinia acesteia, ar fi foarte util, în contextul aniversării, să fie organizată şi o manifestare ştiinţifică, cu participarea unor specialişti din ţară şi străinătate.

"Am putea invita specialişti din toată lumea, de pe cinci continente. (...) Ar fi foarte interesant, pentru că fiecare îşi aduce aportul de cunoştinţe şi, în acelaşi timp, preia din experienţa noastră. (...) Spitalul de Cardiologie din Covasna a avut, întotdeauna, un loc de seamă în peisajul cardiologiei din România şi ceea ce aveau în dotare centrele universitare avea şi spitalul. (...) Rolul staţiunilor balneare şi al celor cu profil cardiovascular este foarte important şi eu văd pentru turismul balnear un mare potenţial. Iar Covasna poate să îşi aducă o contribuţie importantă la scăderea morbidităţii şi mortalităţii prin boli cardiovasculare", a mai spus aceasta.

Mihaela Suceveanu a menţionat că Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din staţiunea Covasna, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, acordă anual îngrijiri medicale câtorva mii de bolnavi cu afecţiuni cardio-vasculare printr-un tratament specific şi complex, ce îmbină tratamentul clasic cu factorii naturali, respectiv aerosoli, băi în apele carbogazoase şi mofete (emanaţii uscate de gaze naturale postvulcanice) cu puternic efect vasodilatator.

"Cum spuneam, Covasna este unică. Nu poate pleca în altă parte, nu se poate pune în cutiuţe, în flacoane, nu se poate multiplica", a mai spus Mihaela Suceveanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel