Istvan Kovacs, arbitru în finala Ligii Campionilor? Marius Avram: E ca un premiu pentru întreaga carieră. Poate a fost testul final

Fostul arbitru Marius Avram a vorbit despre posibilitatea ca Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor, aşa cum a prevăzut Ion Crăciunescu. 

CITEŞTE ŞI Ion Crăciunescu e sigur: Istvan Kovacs va arbitra finala Ligii Campionilor

Declaraţiile vin după ce Istvan Kovacs a arbitrat la perfecţie semifinala Ligii Campionilor dintre Manchester City şi Real Madrid, scor 4-3. 

"Am văzut două echipe preocupate doar de fotbal, doar să înscrie goluri, nu se gândeau cum să obțină ceva de la arbitru. La meciuri din Liga 1, jucătorii încearcă să obțină ceva de la arbitru. Le spuneam jucătorilor că se gândesc foarte mult cum să scoată ceva, să mai ciupească un fault. Și de aici pleacă această discuție, că meciurile din Champions League sunt mai ușor de arbitrat decât cele din Liga 1.

Când sunt jucători de o valoare mai scăzută, apar momente dificile pentru arbitri atunci când nu te aștepți, pot apărea dintr-o fază banală. În meciurile de un nivel înalt, având în vedere calitatea jucătorilor, te aștepți, ca arbitru, la ce urmează. Un aspect important al arbitrajului este capacitatea de anticipare a jocului. Poate și de aici apar unele probleme.

Faza golului spectaculos necesită o mică analiză. Există posibilitatea de a opri jocul și de a acorda lovitură liberă, există posibilitatea de a acorda avantaj și există posibilitatea de a întârzia fluierul, atunci când arbitrul are o intuiție de moment, că ar putea să apară o fază avantajoasă. Aici aș include această fază, a întârziat fluierul, a urmat perfect instrucțiunile, a urmărit faza. Este vorba despre o inspirație de moment pe care el a avut-o. Cred că 99 de arbitri din 100 fluierau fault.

Testul final înaintea campionatului mondial?

În primul rând, ne interesează ca românii să arbitreze cât mai bine în Liga 1. Elitele sunt delegate foarte des în competițiile europene sau în ligile arabe. Campionatul nostru ajunge în plan secundar pentru ei, deși ar trebui să fie în prim-plan. Cred că ar trebui limitate călătoriile în țările arabe.

Un alt factor este motivația. Cele mai grele meciuri le-am avut după ce mă întorceam de la un meci internațional. Ritmul de joc era altul, nivelul concentrării este mult mai mare în Champions League, iar presiunea era mult mai mare decât cea din țară. Cei de la Comisia Centrală trebuie să vorbească cu arbitrii. Plutești un pic când vii din Liga Campionilor, e normal, e uman. Trebuie să fii tras în jos puțin.

Nu prea s-a întâlnit în practică să arbitreze și semifinala, și finala, în aceeași competiție. Dar are șanse mari în altă competiție, dacă nu cumva n-a fost ăsta testul final pentru el, înaintea Campionatului Mondial. De obicei, finalele se dau arbitrilor mai în vârstă, mai experimentați. În al doilea rând, e ca un fel de premiu pentru întreaga carieră", a spus Marius Avram, la Digi Sport Special.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel