Doi migranţi au murit, 22 au fost salvaţi, iar alţi circa 20 sunt căutaţi după ce o barjă a naufragiat la şase mile de insula Lampedusa, a informat luni Garda de Coastă italiană, citată de agenţia EFE.
Potrivit sursei citate, la ora 00.15 a fost observată o mică barcă de lemn cu aproximativ 50 de migranţi la bord, dar, în operaţiunile de apropiere şi din cauza vremii rele de pe mare, ambarcaţiunea s-a răsturnat. Şalupele autorităţilor italiene au salvat 22 de migranţi şi au recuperat două cadavre, în timp ce operaţiunile de căutare a dispăruţilor continuă cu mijloace aeriene.
Pe de altă parte, nava organizaţiei nonguvernamentale spaniole Open Arms, unica aflată în Mediterana Centrală, a localizat duminică seară o barjă de lemn cu 40 de migranţi şi, după distribuirea de veste de salvare, apă şi hrană, aşteaptă indicaţiile autorităţilor. Aceeaşi organizaţie a confirmat pentru EFE că, între cei 40 de migranţi, se află şi patru copii, unul având doar câteva luni.
Pe 2 octombrie, Open Arms a ridicat ancora din portul Napoli (sudul Italiei) pentru a pleca în misiunea sa cu numărul 67, după ce, între 22 august şi 21 septembrie, a fost reţinută în portul Lampedusa pentru a rezolva nereguli tehnice şi operaţionale descoperite la o inspecţie a Ministerului Transporturilor din Italia, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu