Italia: Mii de manifestanţi în favoarea kurzilor sirieni

Mii de persoane, 10.000 potrivit organizatorilor, au manifestat vineri la Roma în favoarea kurzilor din Siria, ucişi cu sutele şi strămutaţi cu miile în nord-estul ţării după o ofensivă turcă în această zonă de frontieră, relatează France Presse. 

Purtând pancarte în numele kurzilor din Siria, manifestanţii, inclusiv câteva sute de kurzi şi mii de italieni aparţinând unor grupuri de stânga, au denunţat 'agresiunea turcă'. În fruntea cortegiului care a pornit de la gară spre Piaţa Veneţiei, în centrul istoric al oraşului, mai multe femei, mai ales kurde, arătau fotografii cu 'martiri' ai 'revoluţiei din Rojava', regiunea kurdă din Siria care aspiră să devină autonomă, printre aceştia combatanţi din miliţia kurdă siriană YPG (Unităţile de Protecţie Populară).

YPG este considerată 'teroristă' de Turcia, în timp ce a fost aliatul indispensabil al ţărilor occidentale în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI). O fotografie o arăta pe Hevrin Khalaf, în vârstă de 35 de ani, secretar general al Partidului Viitorul Siriei, care a făcut parte dintr-un grup de civili 'executaţi' de forţele siriene auxiliare pro-turce la începutul ofensivei în Siria.

Dna Khalaf a fost membru al conducerii Consiliului Democratic Sirian, braţul politic al alianţei forţelor kurde şi arabe, aliate cu Washingtonul în lupta împotriva SI, iar uciderea ei a fost condamnată de Statele Unite. 'Libertate pentru (Abdullah) Ocalan', liderul partidului separatist kurd PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), încarcerat de către Turcia de 20 de ani, 'şi pentru prizonierii politici', scria pe alte pancarte, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel