Băncile italiene trebuie să caute să realizeze fuziuni pentru a-şi reduce costurile şi a-şi majora profiturile, a afirmat ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, în cadrul audierii în Parlament, transmite Reuters.
'Consolidarea şi îmbunătăţirea eficienţei şi a profitabilităţii băncilor italiene trebuie să continue', a declarat oficialul italian. Analiştii se aşteaptă ca sectorul bancar fragmentat din Italia să înregistreze un nou val de consolidări în rândul creditorilor de mărime medie.
Gualtieri a adăugat că Executivul de la Roma vrea să promoveze crearea unei bănci de mărime adecvată pentru a sprijini creditarea în sudul ţării, unde economia se confruntă cu probleme. În ultimele luni acţiunilor băncilor au fost afectate de ratele negative ale dobânzilor, precum şi de evoluţiile bondurilor pe pieţele din sudul Europei. Grupurile bancare italiene UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA sunt prezente şi pe piaţa din România, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News