Un studiu despre capacitatea câinilor dresaţi de a detecta rapid, cu ajutorul mirosului, persoane simptomatice şi asimptomatice bolnave de COVID-19 a început luni în Italia, relatează agenţia EFE.
Proiectul se desfăşoară într-un drive-in amenajat în campusul unui spital universitar de la Roma şi pentru acest studiu va fi selectat un eşantion de peste 1.000 de persoane.
Prima etapă va dura 6-8 săptămâni, timp în care câinii vor fi dresaţi să recunoască prin adulmecare virusul SARS-CoV-2 cu ajutorul tehnicilor folosite şi în dresajul pentru detectarea explozibililor. În a doua etapă, care va dura 4-6 săptămâni, se va efectua experimentul pe eşantionul de persoane voluntare.
Câinii, cel mult şase în acest experiment, vor adulmeca mostre care conţin transpiraţia pacientului, fără a intra în contact cu substanţa biologică. Mostrele de transpiraţie vor fi recoltate cu un tifon, care apoi va fi inserat într-un recipient anonim cu un număr de identificare al pacientului. Câinii ar trebui să reacţioneze în circa zece secunde când adulmecă un caz de COVID-19.
Epidemiologul Campusului Bio-Medico al Universităţii din Roma şi promotor al proiectului, Massimo Ciccozzi, a semnalat importanţa acestuia, întrucât merită să reflectăm asupra utilităţii pe care ar avea-o aceşti câini la mari evenimente, concerte şi partide de fotbal, evitându-se astfel testele costisitoare şi mari consumatoare de timp.
Câinii sunt deja folosiţi în medicină, de exemplu pentru detectarea infecţiilor virale sau bacteriene, cu o rată de succes între 77% şi 92,6%, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu