Italia se va alinia deciziilor Uniunii Europene și va pune embargo pe gazele provenite din Rusia dacă va fi nevoie.
Italia "va urma deciziile Uniunii Europene" cu privire la noi sancţiuni împotriva Rusiei, în special un posibil embargo asupra gazelor naturale, care însă "nu este pe masă deocamdată", a afirmat miercuri premierul Mario Draghi, notează AFP, citat de Agerpres.
"Nu este o ipoteză discutată în acest moment, dar situaţia este în continuă schimbare", a declarat el presei după o şedinţă de guvern.
Italia este foarte dependentă de gazul rusesc, deoarece importă 95% din gazul pe care îl consumă, din care aproximativ 40% provine din Rusia.
"Astăzi, embargoul asupra gazelor nu este încă (...) pe masă", a insistat Mario Draghi.
"Masacrele" din Ucraina "incită la adoptarea unor sancţiuni şi mai dure", a spus el. "Toate ţările aliate se întreabă ce se poate face pentru a opri Rusia (...) Urmăm ceea ce decide Uniunea Europeană", a subliniat premierul italian.
"Dacă ni se propune un embargo asupra gazelor, vom urma UE pe această cale, ne dorim cel mai eficient instrument pentru a ajunge la pace", a explicat el.
De asemenea, Mario Draghi a dorit să fie liniştitor: "Dacă livrările de gaze (ruseşti) s-ar opri astăzi, am fi acoperiţi până la sfârşitul lunii octombrie cu rezervele noastre, nu ar exista consecinţe".
Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) a lansat şi un apel la introducerea unui plafon al preţului gazelor. "Cer de câtăva vreme să introducă un plafon la preţul gazelor, ar fi cel mai raţional lucru la nivel colectiv, european", a declarat el.
"UE are o putere extraordinară pe piaţă, este de fapt singurul cumpărător", a argumentat el. Iar această putere "poate fi exercitată prin stabilirea unui preţ care să fie remunerator, dar nu extravagant precum cel pe care îl avem în prezent", a mai spus premierul Italiei, citat de AFP.
Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.
Premierul Viktor Orban a declarat miercuri, ca răspuns la o întrebare adresată de Reuters, că Ungaria va plăti în ruble pentru gazele ruseşti dacă Moscova o va cere. Comisia Europeană a anunţat vineri că firmele europene ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia stipulează că plata se face în euro sau dolari nu ar trebui să dea curs cererii Rusiei privind plata în ruble. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News