Italia cere sistem comun de stocare a gazelor în Uniunea Europeană

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Italia cere Uniunii Europene crearea imediată a unui sistem comun de stocare a gazelor.

Italia a cerut UE să înceapă să lucreze imediat la un plan de creare a unui sistem comun de stocare pentru rezervele strategice de gaze, a anunţat vineri premierul Mario Draghi, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Bruxelles-ul trebuie să întocmească un inventar al rezervelor de gaze disponibile în acest moment în blocul comunitar, le-a spus Draghi jurnaliştilor, după summitul UE.

"În domeniul energiei, Italia a subliniat necesitatea intervenţiei imediate la nivel european", a declarat premierul.

Prețuri mai mari cu peste 300%



Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Aceste evoluţii au determinat unele state membre să ceară un răspuns la nivelul UE, iar Spania, Italia şi Grecia au propus ca ţările UE să achiziţioneze în comun gaze pentru a forma rezerve strategice.

Pe termen scurt, este dificilă renunţarea la folosirea gazelor, a explicat Draghi.

Set de măsuri temporare



În 13 octombrie, Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri temporare pe care le sugerează statelor membre în ideea de a amortiza impactul creşterii excepţionale a preţurilor la energie la nivel mondial, printre acestea numărându-se sprijinul de urgenţă pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe şi impozite.

Printre măsurile naţionale pe termen scurt se numără sprijinul de urgenţă pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe şi impozite. Comisia va sprijini, de asemenea, investiţiile în energia din surse regenerabile şi în eficienţa energetică, va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei şi achiziţionarea de rezerve de gaze naturale şi va evalua actuala organizare a pieţei energiei electrice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel