Italia a adoptat definitiv săptămâna aceasta crearea unei comisii parlamentare care să lupte împotriva fenomenelor de intoleranţă, rasism, antisemitism şi incitare la ură şi violenţă, o măsură lansată de senatoarea pe viaţă şi supravieţuitoare a Holocaustului, Liliana Segre, potrivit AFP.
Crearea acestei comisii speciale dorite de Liliana Segre, 89 de ani, a fost adoptată miercuri de către Senat cu 151 de voturi pentru şi 98 de abţineri din partea, în special, a reprezentanţilor partidelor Forza Italia (centru-dreapta), Liga (extrema-dreaptă) şi Fraţii Italiei (extrema-dreaptă).
Deputaţii Ligii au explicat că s-au abţinut de la vot, deoarece textul ar prezenta, în opinia lor, puncte care ar putea afecta libertatea de exprimare. Cu câtva zile în urmă, liderul Ligii, Matteo Salvini, el însuşi senator, anticipase această luare de poziţie, asigurând că 'este împotriva rasismului, violenţei şi antisemitismului, fără rezerve, dar refuză botniţe şi state poliţieneşti care ne duc înapoi la Orwell'. Dar stânga, precum şi unii reprezentanţi ai Forza Italia, au apreciat că această abţinere asupra textului care ar fi trebuit să unească întreaga clasă politică a fost 'o greşeală'.
Liderul Partidului Democrat (la putere), Nicola Zingaretti, a calificat-o drept 'ruşine din partea unei drepte pline de ură, resentimente şi violenţă'. Compusă din 25 de parlamentari, Comisia 'Segre' va avea un rol de observare, studiere şi control asupra actelor de intoleranţă, de rasism şi instigare la ură şi violenţă împotriva indivizilor sau unor grupuri sociale bazate pe criterii precum etnia, religia, orientarea sau identitatea sexuală.
Înainte de 30 iunie a fiecărui an, această comisie va trebui să transmită guvernului şi celor două camere ale parlamentului un raport de activitate şi va putea semnala astfel de acte presei şi celor responsabili de site-urile internet, solicitând retragerea conţinutului în cauză. Născută într-o familie de evrei în 1930 la Milano şi deportată la Auschwitz în 1944 la vârsta de 13 ani, Liliana Segre a denunţat, la începutul legislaturii, anul trecut, recrudescenţa mesajelor de ură şi răspândirea pe internet a 'discursului urii', limbajul violent împotriva minorităţilor. Cu câteva zile în urmă, cotidianul La Repubblica a dezvăluit că Liliana Segre este ţinta a aproximativ 200 de mesaje şi ameninţări antisemite pe internet în fiecare zi, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu