Italia face un prim pas pentru o înțelegere cu Comisia Europeană

Premierul Giuseppe Conte, Italia
Premierul Giuseppe Conte, Italia

Premierul Giuseppe Conte a anunţat miercuri că Italia a redus la 2,04% din PIB ţinta de deficit pentru anul viitor şi se aşteaptă ca noua propunere de buget pentru 2019 să fie acceptată de Comisia Europeană.

Comisia Europeană a făcut luna trecută primul pas spre o procedură de sancţionare a Italiei pentru planurile sale bugetare aferente lui 2019, însă autorităţile de la Roma au afirmat că nu au nicio intenţie de a le modifica, situaţie care riscă să agraveze disputa şi ar putea să conducă la aplicarea de amenzi. Disputa privind bugetul între Guvernul de la Roma şi Comisia Europeană a dus la o vânzare accelerată de active italiene şi a majorat costurile de finanţare ale Italiei.

Capitalul băncilor italiene a fost afectat de aceste turbulenţe, deoarece ele deţin portofolii de aproximativ 375 de miliarde de euro de obligaţiuni guvernamentale italiene. 'Suntem capabili să reducem deficitul la 2,04% din PIB. În prima sa evaluare, Executivul comunitar a apreciat propunerea ca importantă', le-a declarat jurnaliştilor Conte, după întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Conte s-a dus la Bruxelles pentru a preîntâmpina măsurile disciplinare faţă de planurile bugetare expansioniste ale Italiei, care iniţial prevedeau un deficit de 2,4% din PIB.

Vezi și: Iohannis, mesaj la Bruxelles. Reuniunea Consiliului European

De asemenea, premierul italian a dat asigurări că Executivul poate face necesarele economii fără a sacrifica reformele cheie privind reducerea vârstei de pensionare, asigurarea unui venit universal şi unele reduceri de taxe. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a apreciat că s-au înregistrat 'progrese semnificative' în urma întâlnirii dintre Juncker şi Conte. 'Comisia Europeană va evalua acum propunerile primite miercuri. Activitatea va continua în următoarele zile', a anunţat oficialul CE.

Nu este îndeplinit criteriul privind datoria

În conformitate cu informațiile apărute în presa italiană, Executivul comunitar vrea reducerea deficitului sub 2% din PIB. Publicaţia germană Handelsblatt a anunţat recent, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Executivul comunitar ar putea să lanseze procedura disciplinară împotriva Italiei, din cauza nivelului datoriei şi al deficitului, înainte de Crăciun, probabil pe 19 decembrie. Italia nu îndeplineşte reglementările UE care prevăd reducerea nivelului excesiv al datoriei, se arată în proiectul documentului discutat de reprezentanţii guvernelor UE în Comitetul Economic şi Financiar (CEF).

'Per ansamblu, comitetul consideră că nu este îndeplinit criteriul privind datoria. Prin urmare, este justificată procedura de deficit excesiv (PDE) din cauza nivelului datoriei', se arată într-un document consultat de Reuters. Un oficial al UE a declarat că acest document ar putea modificat. Italia are deja a doua cea mai mare datorie publică din UE, de 131% din PIB, iar alte state din zona euro se tem că noi împrumuturi ar putea declanşa o criză a datoriilor similară cu cea care a izbucnit în Grecia în 2010. Însă, premierul Italiei, Giuseppe Conte, a respins această posibilitate, subliniind că fundamentele Italiei sunt solide şi nu se compară cu cele ale Greciei.

Vezi și: Nori negri peste Europa: Economia Italiei, în declin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel