Ieşirea din zona euro a fost cuprinsă, între alte măsuri, într-o schiţă de "contract guvernamental" din Italia între partidul de extremă dreapta Liga şi Mişcarea 5 Stele (M5S, populistă).
Publicitate
Documentul evocă de asemenea renegocierea tratatelor europene şi anularea a 250 de miliarde de euro din datoria Italiei la Banca Centrală Europeană (BCE), informează miercuri AFP.
Această versiune de contract, ce datează de luni dimineaţa şi a fost confirmată pentru AFP de o sursă apropiată M5S, este însă "depăşită" şi a fost "amplu modificată", au anunţat într-un comunicat cele două formaţiuni, ale căror tratative continuă în vederea formării unui guvern "antisistem" în Italia.
Printre numeroasele măsuri evocate în acest document de 39 de pagini figurează introducerea de măsuri "tehnice de natură economică şi juridică, ce le-ar permite statelor membre să iasă din Uniunea monetară şi prin urmare să-şi recapete suveranitatea monetară".
Vor ștergerea datoriei
Un alt pasaj evocă posibilitatea de a-i cere Băncii Centrale Europene (BCE), condusă de italianul Mario Draghi, să anuleze circa 250 de miliarde de dolari din datoria italiană, deţinute sub forma unor obligaţiuni de stat de instituţia de la Frankfurt.
O altă măsură preconizată este crearea unui "comitet de conciliere", structură legată de partide şi paralelă guvernului, însărcinată cu soluţionarea unor eventuale dezacorduri între cele două forţe politice.
Naivitate
Imediat după ce a fost publicat, textul a suscitat o avalanşă de comentarii în presă, jurnalişti şi experţi criticând în special "naivitatea" lui.
Nici pieţele financiare nu l-au apreciat mai mult: Bursa de la Milano a deschis miercuri cu o scădere de 0,75%, cea mai slabă performanţă pe bursele europene.
M5S şi Liga au încercat să aplaneze spiritele, explicând că versiunea asupra căreia ei lucrează în prezent nu corespunde "celei care a fost publicată".
Numeroase conţinuturi au fost "radical schimbate", în special cu privire la zona euro, cele două părţi "decizând să nu pună în discuţie moneda unică", au dat asigurări partidele, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu