La aproape 600 de ani de la ultima erupție, un vulcan inactiv din sudul Italiei dă semne că este aproape să se trezească, potrivit cercetătorilor.
Un vulcan aflat la nici 10 km de centrul orașului Napoli se pregăteşte să erupă, arată un studiu realizat de cercetătorii de la University College London din Anglia și Institutul Național de Cercetare pentru Geofizică și Vulcanologie din Italia.
Cu un diametru de 15-20 de kilometri, vulcanul Campi Flegrei se poate mândri cu cel mai mare crater din Europa, atât de mare încât se întinde până spre împrejurimile orașului Napoli şi, mai departe, către Marea Tireniană. Aproape o treime din acest crater este parțial scufundat în Golful Pozzuoli, iar restul suprafeței are peste 360.000 de locuitori.
În timp, în jurul vulcanului s-au produs zeci de mii de cutremure, iar orașul de coastă Pozzuoli, aflat chiar în "punctul fierbinte" al zonei seismice, s-a înălţat în ultimii ani cu aproximativ patru metri, potrivit CBS News.
Studiul a fost realizat după un model de fracturare a vulcanului care să permită interpretarea datelor înregistrate în timpul cutremurelor și ridicarea solului în zonă. Toate aceste seisme dar şi înălţarea scoarţei terestre au adus unele zone ale vulcanului aproape de punctul de rupere, iar pământul pare mai degrabă că se frânge, arată studiul.
Activitatea seismică este provocată de mișcarea compoziției fluide de sub suprafața solului. Cercetătorii nu știu cu exactitate ce tip de fluid se află sub scoarță, dar cred că ar putea fi rocă topită, magmă sau gaz natural din interiorul vulcanului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News